StiripesurseDiasporaAutorităţile franceze au sechestrat iahtul oligarhului rus Igor Setchin

Autorităţile franceze au sechestrat iahtul oligarhului rus Igor Setchin

Publicat:

Autorităţile franceze au anunţat joi că au sechestrat iahtul oligarhului rus Igor Setchin, preşedintele companiei ruse petroliere de stat Rosneft, în cadrul sancţiunilor internaţionale impuse personalităţilor apropiate regimului lui Vladimir Putin, relatează EFE, potrivit agerpres

Ministerul francez de Finanţe a explicat într-un comunicat că agenţii vamali au rechiziţionat iahtul “Amore Vero”, aflat pe şantierul naval al portului La Ciotat, pe coasta mediteraneeană franceză, unde fusese adus pe 3 ianuarie pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie.

Citește și : Franţa şi Germania CONFISCĂ iahturile oligarhilor ruşi

Iahtul era programat să rămână până la 1 aprilie pe şantier, dar cum se pregătea de plecare şi exista riscul să iasă din apele jurisdicţionale, autorităţile franceze au decis să-l rechiziţioneze.

În baza sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană la 28 februarie pentru a pedepsi Rusia pentru invazia Ucrainei, iahtul a fost imobilizat.


Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire le-a mulţumit vameşilor francezi “pentru aplicarea sancţiunilor UE împotriva persoanelor apropiate liderului Rusiei”.

Citește și : Germania trimite în Ucraina 2.700 de rachete sol-aer

Iahtul este deţinut de o companie al cărei acţionar principal este şeful companiei petroliere ruseşti, Igor Setchin.

Este vorba de primul bun rechiziţionat de funcţionarii Ministerului de Finanţe, care încearcă să identifice activele financiare, bunurile şi proprietăţile celor 488 de personalităţi ruse care au devenit ţinta sancţiunilor şi care s-ar putea afla în Franţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.