StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump îi ameninţă cu noi represalii pe partenerii comerciali ai...

Donald Trump îi ameninţă cu noi represalii pe partenerii comerciali ai SUA

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, i-a ameninţat luni cu noi represalii pe partenerii comerciali ai SUA, inclusiv pe ‘aşa-zişii aliaţi’ ai Washingtonului, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Vom face ca ţările care profită de SUA să plătească. Unele dintre ele sunt aşa-numiţi aliaţi, dar nu ne sunt aliaţi în domeniul comerţului’, a afirmat preşedintele republican în cadrul unei reuniuni pe tema infrastructurii cu mai mulţi responsabili, la care a participat şi presa.

Citeşte şi: Operaţiune antitero în Sinai. 10 morţi şi 400 de arestaţi

El a făcut apoi referire la introducerea unei ‘taxe de reciprocitate’, fără să ofere mai multe detalii.’Veţi auzi despre asta săptămâna aceasta şi în lunile următoare’, a adăugat preşedintele american.

‘Nu putem continua să lăsăm alte ţări să profite de noi’, a avertizat Donald Trump, deplângând faptul că Statele Unite ‘pierd sume importante cu China, Japonia şi Coreea de Sud’.


Liderul de la Casa Albă a întrebat, adresându-se ministrului comerţului, Wilbur Ross:’ Sunteţi de acord cu ceea ce am spus despre taxă?’

‘Am dat atât de mult în mod unilateral că multe dintre aceste activităţi comerciale sunt răni pe care ni le provocăm noi înşine’, a răspuns acesta, aprobând analiza preşedintelui.

Donald Trump a retras SUA din Acordul de parteneriat transpacific (TPP) şi este pe cale să renegocieze Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) încheiat între ţara sa, Canada şi Mexic în anul 1994.

Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

El susţine de mai mult timp o politică fermă faţă de comerţ şi denunţă cu regularitate strategia ‘dezastruoasă’ a predecesorilor săi pe acest subiect.

‘Adevărul este că a fost indolenţă; după al Doilea Război Mondial am ajutat Germania şi am ajutat toate ţările şi am ajutat şi Coreea după războiul din Coreea’, a declarat el luni. ‘Iar acordurile au rămas practic aceleaşi şi ele au devenit foarte bogate şi ar fi putut plăti o sumă imensă şi ne-ar fi rambursat-o, dar nimic nu s-a întâmplat’, a deplâns preşedintele american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tomac: ‘România are mecanisme care pot accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova’

România dispune de mecanisme bilaterale prin care poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac. Declarațiile...

Raport: Averea medie a unui adult din Europa de Vest este sub jumătate din cea a unui american

Averea medie pe adult în Europa de Vest este de mai puțin de jumătate din cea a Statelor Unite, potrivit UBS Global Wealth Report...

Modernizarea sistemelor de canalizare ale R.Moldova, 2,04 miliarde de euro

Republica Moldova va avea nevoie de aproximativ 2,04 miliarde de euro pentru modernizarea sistemelor de canalizare și epurare a apelor uzate în conformitate cu...

Cristina Gherasimov: Colaborarea cu partenerii europeni contribuie la o pregătire mai eficientă pentru etapele următoare ale procesului de aderare

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, susține că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, devine...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.