StiripesurseSintezeOccidentul spionează Iranul cu şopârle şi cameleoni

Occidentul spionează Iranul cu şopârle şi cameleoni

Publicat:

Un fost şef de stat major din Iran a afirmat marţi că Occidentul a folosit şopârle şi cameleoni, care pot ”atrage unde atomice”, pentru a spiona Iranul şi programul său nuclear, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Hassan Firouzabadi, în prezent consilier militar al ghidului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a făcut această afirmaţie în timp ce era întrebat de mass-media locale despre arestările recente ale unor ecologişti din această ţară.

Citeşte şi: Operaţiune antitero în Sinai. 10 morţi şi 400 de arestaţi

El a menţionat că nu cunoaşte detalii cu privire la aceste reţineri, dar a afirmat în schimb că Occidentul se foloseşte deseori de turişti, oameni de ştiinţă şi ecologişti în scopuri de spionaj în Iran.

”Cu câţiva ani în urmă, nişte persoane au venit în Iran pentru a colecta ajutoare pentru Palestina. (…) Am avut îndoieli cu privire la ruta pe care şi-au ales-o”, a declarat Firouzabadi pentru agenţia de presă Ilna, care are legături cu reformatorii. ”Am găsit în posesia lor o varietate de specii de reptile ale deşertului, cum ar fi şopârle şi cameleoni. Am descoperit că pielea acestor animale atrage unde atomice şi că ele (reptilele) acţionau ca spioni nucleari, care căutau să localizeze mine de uraniu şi activităţile nucleare” ale Iranului, a adăugat el.


Aceste afirmaţii intervin după decesul în închisoare al unui universitar şi ecologist irano-canadian de renume şi arestarea mai multor colegi ai săi.

Kavous Seyed Emami (63 de ani) era directorul Fundaţiei pentru fauna persană, care activează pentru a proteja speciile pe cale de dispariţie în Iran.

Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

Emami fusese arestat la 24 ianuarie, iar vineri familia sa a fost informată că el s-a ”sinucis” în închisoare.

Duminică, un oficial din justiţie a afirmat că Emami a mărturisit crime legate de o anchetă pentru spionaj şi că şapte membri ai fundaţiei sale au fost încarceraţi.

Universitari proeminenţi din Iran i-au scris luni preşedintelui Hassan Rohani pentru a-i cere explicaţii cu privire la presupusa sinucidere în închisoare a lui Seyed Emami, punând la îndoială versiunea oficială, în timp ce familia sa a cerut efectuarea unei autopsii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.