StiripesurseȘtirile zileiONU ia 'la bani mărunţi' bombardamentele americane din Siria

ONU ia ‘la bani mărunţi’ bombardamentele americane din Siria

Publicat:

O comisie de anchetă a ONU pentru crime de război a cerut miercuri Statelor Unite ale Americii să efectueze investigaţii riguroase în privinţa victimelor civile provocate de raidurile aeriene americane din Siria, pentru a se asigura că cei care se fac responsabili de orice fel de abuzuri sunt traşi la răspundere, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Comisia de Anchetă a ONU a reiterat “recomandarea către SUA şi toate părţile de a realiza anchete credibile, independente şi imparţiale asupra incidentelor cu victime civile în care au fost implicate forţele lor”.

Citeşte şi: Americanii le dau ‘cu flit’ polonezilor: ‘Propunerea lor NU este viabilă!’ – Black News

Comisia a îndemnat Washingtonul să se asigure că cei responsabili de încălcări ale legilor sunt traşi la răspundere şi să-şi facă publice constatările.

În noiembrie, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a ordonat o anchetă privind un raid din 2019 din oraşul sirian Baghuz, soldat cu victime civile, a indicat atunci Pentagonul.


Citeşte şi: SUA se tem că ruşii ar putea pune mână pe structuri de arme biologice din Ucraina – Black News

Potrivit New York Times, raidul a provocat moartea a până la 64 de femei şi copii, ceea ce ar fi o posibilă crimă de război, pe fondul luptelor împotriva grupării Stat Islamic.

Comisia de experţi independenţi au cerut totodată relaxarea sancţiunilor occidentale impuse Siriei pentru a diminua impactul acestora asupra civililor, care se confruntă cu lipsuri şi cu o inflaţie galopantă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.