StiripesurseDiasporaMinistru francez: UE nu va putea impune un embargo complet asupra...

Ministru francez: UE nu va putea impune un embargo complet asupra hidrocarburilor din Rusia

Publicat:

Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Barbara Pompili, a afirmat miercuri, la New York, că cele 27 de ţări ale Uniunii Europene nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor lor de hidrocarburi ruseşti, aşa cum au decretat Statele Unite, notează AFP, potrivit agerpres.

În timp ce Washingtonul şi Londra au decis să-şi oprească importurile de gaz şi petrol ruseşti, UE, mult mai dependentă, nu este pregătită să le urmeze, dar se organizează să reducă cu două treimi anul acesta achiziţiile de gaze de la Moscova.

Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

Barbara Pompili, care a vorbit în numele preşedinţiei franceze a Consiliului UE, în cursul unei vizite la ONU, a confirmat că cei 27 vor lua “măsuri foarte grele, deoarece de acum până la sfârşitul anului trebuie să reuşim să reducem cu două treimi din importurile noastre” de gaz rusesc.

Ea a insistat, în cadrul unui briefing de presă, asupra “amplorii a ceea ce înseamnă aceasta văzând dependenţa pe care o avem astăzi”.


Potrivit ministrului francez, care urmează să se întâlnească joi, la Washington, secretarul american pentru energie, Jennifer Granholm, “preşedintele (american) Joe Biden a spus el însuşi că situaţia în Statele Unite şi în Europa nu este comparabilă şi că nu intenţionează să ne ceară să luăm acelaşi tip de decizie”.

Joe Biden a anunţat marţi un embargo asupra importurilor americane de hidrocarburi ruseşti, în timp ce Marea Britanie s-a angajat să realizeze acest lucru până la sfârşitul anului.

Petrolul rusesc reprezintă doar 8% din importurile americane, iar Statele Unite nu importă gaze din Rusia.

Pentru a reduce dependenţa europeană – Rusia reprezintă 45% din importurile europene de gaze şi cărbune şi 25% din cele de petrol – fără a pune în pericol economia celor mai expuse ţări, Bruxellesul le-a propus celor 27 să-şi diversifice aprovizionarea, să-şi mărească rezervele şi să reducă consumul de energie.

Citește și : Situaţia pe front în a 14-a zi a invaziei ruse în Ucraina

Foaia de parcurs va fi discutată joi şi vineri de şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit la Versailles. Ei ar urma să se angajeze “să iasă din dependenţa lor de importurile de gaz, petrol şi cărbune ruseşti”, dar fără un calendar, potrivit proiectului de concluzii consultat de AFP.

“Această criză geopolitică va dura şi de aceea (…) luarea unor măsuri care ar avea imediat un impact foarte puternic asupra economiilor noastre riscă să ne destabilizeze societăţile”, a avertizat Barbara Pompili pentru care “nu putem trece de la 40% la nimic în cinci minute”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.