StiripesurseSintezeArabia Saudită a executat într-o singură zi 81 de persoane acuzate...

Arabia Saudită a executat într-o singură zi 81 de persoane acuzate de infracţiuni legate de ‘terorism’

Publicat:

Arabia Saudită a anunţat sâmbătă că a executat într-o singură zi 81 de persoane acuzate de infracţiuni legate de “terorism”, un record care depăşeşte numărul total de condamnări la moarte în 2021 în ţară, informează agenţia de presă oficială SPA, relatează AFP, potrivit agerpres

Persoanele executate – 73 de saudiţi, şapte yemeniţi şi un sirian – sunt acuzaţi de apartenenţă la mai multe grupuri “teroriste”, între care organizaţia jihadistă Statul Islamic, Al-Qaeda şi rebelii houthi în Yemen, adaugă SPA.

Citește și : Putin trimite mercenari sirieni în Ucraina

Potrivit agenţiei, acestea au încercat să incite la mai multe atacuri în regat, în special împotriva locurilor de cult, clădirilor guvernamentale, precum şi a “instalaţiilor vitale pentru economia ţării”. Ele sunt de asemenea acuzate că au încercat să ucidă membri ai forţelor de ordine şi să introducă clandestin arme în regat.

Tot potrivit SPA, fiecare dintre cei vinovaţi a fost “condamnat de tribunale saudite în urma unor procese supervizate de 13 judecători”.


Citește și : OMS cere Ucrainei să DISTRUGĂ agenţii patogeni de mare risc

Arabia Saudită are una dintre cele mai rate ale execuţiilor din lume, cu 69 de condamnări la moarte în 2021, potrivit unul bilanţ al AFP care pleacă de la declaraţii oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.