StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina speră să evacueze civilii din oraşe prin 9 coridoare umanitare

Ucraina speră să evacueze civilii din oraşe prin 9 coridoare umanitare

Publicat:

Ucraina speră să evacueze civili prin 9 coridoare umanitare, joi, din mai multe oraşe, inclusiv din oraşul încercuit de forţele ruse Mariupol (sud), a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, informează Reuters, potrivit agerpres.

Situaţia din unele oraşe ucrainene – precum Izium în nord-estul ţării, care se află sub asediul forţelor ruse, şi portul Mariupol din sud-estul ţării, care este de mai multe zile complet încercuit – este considerată catastrofală. În ultimele zile, oamenii au putut de mai multe ori să fugă prin coridoare speciale. Însă în Mariupol mai multe încercări de evacuare au eşuat, până când marţi circa 20.000 de persoane au putut părăsi oraşul.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

Pierderile de vieţi omeneşti sunt în creştere şi în oraşul ucrainean Cernigău din nordul Ucrainei, cu 53 de persoane ucise de forţele ruse numai în ziua de miercuri, a anunţat guvernatorul regional joi. “Suferim pierderi grele: 53 de cetăţeni au fost ucişi ieri”, a spus guvernatorul Viaceslav Ceaus.

Informaţia nu a putut fi verificată deocamdată.


Miercuri, vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a acuzat forţele ruse că bombardează convoaie umanitare şi locuri unde se adună oameni. La rândul său, Rusia a formulat acuzaţii similare împotriva forţelor militare ucrainene.

Joi, lideri separatişti din regiunea Lugansk din estul Ucrainei au afirmat, potrivit agenţiei de presă ruse TASS, că armata ucraineană a bombardat patru localităţi din această autoproclamată republică, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia.

Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

O casă a fost distrusă şi alta a fost avariată, au informat autorităţile separatiste pe canalul lor Telegram.

Nici această informaţie nu a putut fi verificată din surse independente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.