StiripesurseDiasporaUE intenţionează să coordoneze acţiunile pentru primirea elevilor ucraineni

UE intenţionează să coordoneze acţiunile pentru primirea elevilor ucraineni

Publicat:

Uniunea Europeană a decis miercuri să creeze un grup de lucru vizând coordonarea iniţiativelor privind primirea elevilor ucraineni, care se va concentra în special pe posibilităţile de sprijin financiar pentru statele membre şi punerea în comun a resurselor educaţionale, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

“Am decis mai întâi un element transversal şi anume crearea unui grup de lucru pe care îl vom coordona pentru o cooperare strânsă şi proactivă, astfel încât să coordonăm iniţiativele şi să punem în comun resursele”, a indicat ministrul francez al educaţiei Jean – Michel Blanquer după o întâlnire prin videoconferinţă a miniştrilor europeni în domeniu.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 de răniţi! – Black News

Printre categoriile de activităţi prevăzute pentru acest grup de lucru se va număra şi sprijinul financiar pentru sistemele de învăţământ din ţările membre, cu o “realocare de fonduri europene pentru sprijinirea primirii copiilor în şcoli”, a indicat Blanquer, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

“Există o provocare în special pentru ţările care se află în prima linie”, a spus el, citând printre ele Polonia, Bulgaria sau România, care “sunt în situaţia în care trebuie să primească foarte mulţi copii şi, prin urmare, au nevoie în mod special de ajutorul Comisiei”.


Comisarul european pentru educaţie, cercetare şi cultură, Mariya Gabriel, a subliniat la rândul său că, în special, Comisia va “face tot posibilul pentru a ajuta statele membre să redirecţioneze rapid fondurile neutilizate ale Uniunii Europene” şi este gata “să ofere asistenţă tehnică statelor membre pentru a putea folosi aceste sume cât mai curând posibil”.

În ceea ce priveşte primirea copiilor ucraineni în şcoli,”au fost expuse o mulţime de idei şi foarte multe bune practici şi, de aceea, ne vom baza pe aceste bune practici”, a indicat Blanquer.”Ne-am concentrat, de asemenea, pe monitorizarea sănătăţii mintale a acestor tineri”, a adăugat ministrul francez.

Alte aspecte luate în considerare vizează accesul la resurse pentru a sprijini profesorii europeni cu o platformă comună, sau accesul la cultura, limba şi sistemul de învăţământ ucrainean pentru studenţi şi profesori, cu “resurse educaţionale disponibile în ucraineană”, a spus Blanquer.

Citeşte şi: Ruşii blochează navigaţia în nord-vestul Mării Negre – Black News

Un program de înfrăţire între profesori va fi, de asemenea, utilizat ca sprijin pentru aceştia.

“Astăzi, odată cu afluxul masiv de refugiaţi din Ucraina, majoritatea femei şi copii de vârstă şcolară, există o nevoie urgentă de a răspunde nevoilor de bază ale celor mai tineri”, a subliniat comisarul Mariya Gabriel, care a adăugat că” provocarea cu care ne confruntăm este mare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.