StiripesurseȘtirile zileiOmul de încredere al lui Elţin îl acuză pe Putin că...

Omul de încredere al lui Elţin îl acuză pe Putin că a transformat Rusia într-un fel de Coree de Nord

Publicat:

Economistul suedez Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elţin pe când acesta era şeful statului rus, l-a acuzat pe actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, că a transformat Rusia într-un fel de Coree de Nord, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Într-un timp scurt, (Putin) a transformat ţara în ceva ce seamănă cu Coreea de Nord. Ruşii care au datorii la fisc, de exemplu, nu pot părăsi ţara. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu forţele de securitate şi de poliţie”, a explicat Aslund într-un interviu acordat săptămânalului german Die Zeit.

Citeşte şi: NYT recunoaște acum că ‘laptopul lui Biden’ – numit în mod fals DEZINFORMAREA RUSĂ – este autentic – Black News

“Probabil că în prezent sute de mii de ruşi inteligenţi, tineri şi educaţi încearcă să găsească o cale pentru a ieşi din ţară, deoarece trebuie să se aştepte că frontierele se vor închide”, a adăugat el.

Aslund crede totodată că sancţiunile impuse după invadarea Ucrainei de către Rusia au un efect foarte puternic şi că inclusiv cele luate în 2014, după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, au fost mult mai eficiente decât îşi închipuie multă lume.


“Estimările mele arată că sancţiunile impuse după anexarea Crimeii au dus la scăderea PIB rus cu 2,5 puncte procentuale anual. Guvernul rus şi Vladimir Putin au încercat mereu să le minimalizeze importanţa, însă cereau totodată ridicarea lor. Sancţiunile de acum sunt şi mai dure”, a adăugat el.

Aslund atrage atenţia că noile sancţiuni au făcut practic imposibile afacerile cu Rusia şi că peste 400 de companii au plecat din această ţară deoarece “cine face afaceri cu Rusia este considerat un om rău”. “Nimeni nu vrea să facă afaceri cu Rusia şi cu atât mai puţin să investească în Rusia”, afirmă el.

Economistul suedez prognozează că rubla va continua să se prăbuşească, inflaţia ar putea ajunge la 50%, iar Produsul Intern Brut s-ar putea prăbuşi cu 10%, 20% sau chiar mai mult.

Citeşte şi: Consulul general al Greciei compară Mariupolul cu Alep sau Guernica – Black News

“Nivelul de trai din Rusia se va înrăutăţi dramatic. Între 2014 şi 2020 veniturile reale ale oamenilor au scăzut cu 11%. Acum ar putea ca, într-un singur an, scăderea să fie dublă”, prezice el.

Aslund notează însă că este greu de spus dacă dificultăţile economice vor duce la proteste şi aminteşte că din acest punct de vedere ruşii au fost relativ rezervaţi. El aminteşte că, potrivit sondajelor, deocamdată 60% din populaţia Rusiei sprijină invazia din Ucraina, dar că rămâne de văzut dacă lucrurile vor rămâne aşa în momentul în care ruşii vor afla câţi militari ai ţării au murit pe frontul ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

METEO Cer variabil și ploi de scurtă durată

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: O porțiune de drum local din Ialoveni s-a surpat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.