StiripesurseSintezeIsraelul îi ia peste picior pe iranieni cu ocazia Anului Nou...

Israelul îi ia peste picior pe iranieni cu ocazia Anului Nou Persan

Publicat:

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett, care consideră că actuala putere din Iran este cel mai mare duşman al său, le-a urat iranienilor schimbarea regimului politic, duminică, cu ocazia Anului Nou Persan, Nowruz, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Nowruz înseamnă literal o nouă zi şi cea mai mare dorinţă a mea pentru voi, iranienii, este să vedeţi o nouă zi, o zi de eliberare faţă de crudul regim iranian”, a declarat el într-un mesaj video în limba engleză difuzat prin biroul său.

Citeşte şi: NYT recunoaște acum că ‘laptopul lui Biden’ – numit în mod fals DEZINFORMAREA RUSĂ – este autentic – Black News

“Israelieni şi iranieni, avem atât de multe în comun: suntem două popoare dinamice, înzestrate cu istorii străvechi şi culturi bogate şi care aspiră la un viitor mai bun”, a adăugat premierul israelian, ostil reîntoarcerii la acordul privind programul nuclear iranian din 2015.

Israelul se opune unui posibil acord internaţional privind programul nuclear al Iranului, inamicul său numărul unu împotriva căruia duce un război din umbră, cele două ţări concurând în special în atacuri cibernetice.


Statele Unite au considerat miercurea trecută că un compromis este “aproape” pentru a salva acordul, mai ales după mai multe semnale pozitive, inclusiv eliberarea a doi irano-britanici reţinuţi în Iran de câţiva ani.

Teheranul dă asigurări că mai sunt doar “două subiecte” de rezolvat cu Washingtonul: “garanţiile economice”, care ar proteja ţara de sancţiunile internaţionale, şi disputa cu privire la Gardienii Revoluţiei, a căror retragere de pe lista neagră este cerută de Iran, potrivit unei surse familiare cu problema.

Citeşte şi: Consulul general al Greciei compară Mariupolul cu Alep sau Guernica – Black News

Israelul, al cărui aliat principal sunt Statele Unite, a cerut vineri Washingtonului să lase Corpul Gardienilor Revoluţiei, arma ideologică a puterii iraniene, pe lista lor neagră de “organizaţii teroriste”, unul dintre ultimele puncte din negocierile privind programul nuclear iranian, conform Teheranului.

Duminică, înaintea reuniunii cabinetului, Bennett a denunţat dorinţa de a semna un acord “aproape cu orice preţ, inclusiv spunând că cea mai mare organizaţie teroristă din lume nu este o organizaţie teroristă, un preţ prea scump de plătit”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.