StiripesurseDiasporaImpas pe front şi negocieri anevoioase în războiul ruso-ucrainean

Impas pe front şi negocieri anevoioase în războiul ruso-ucrainean

Publicat:

Confruntarea de pe câmpul de luptă şi de la masa negocierilor în războiul declanşat de Rusia prin atacul din 24 februarie asupra Ucrainei a crescut luni în intensitate, în timp ce negocierile de pace dintre cele două părţi continuă fără să se întrevadă deocamdată vreo concluzie tangibilă, consemnează agenţia DPA, potrivit agerpres

Rusia susţine că a făcut unele progrese pe câmpul de luptă, în timp ce Ucraina afirmă că ambele tabere sunt oarecum pe aceleaşi poziţii, impresia de ansamblu fiind că ofensiva rusă este în continuare într-un punct mort şi barbaria de pe front nu duce nicăieri. Punctul cel mai fierbinte rămâne oraşul-port Mariupol, înconjurat şi asediat de trupele ruse, care au dat duminică ucrainenilor un ultimatum să-l predea până luni dimineaţă, ultimatum respins de Kiev.

Citește și : Israelul încearcă să aducă pacea în Ucraina: ‘Mai e un drum lung de parcurs’

Informaţiile de pe front sunt puţine şi greu sau imposibil de verificat. Rusia a susţinut luni că a ucis 80 de combatanţi ucraineni într-un atac asupra unei baze de antrenament în nord-vestul Ucrainei şi că a luat 60 de soldaţi ucraineni prizonieri lângă Kiev. În capitală, opt persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc asupra unui centru comercial despre care Moscova afirmă că servea şi ca depozit de muniţii pentru lansatoarele multiple de rachete.

Confruntată cu rezistenţa ucraineană înverşunată ce i-a frânat înaintarea, Rusia şi-a intensificat operaţiunile navale şi aeriene, constată un responsabil al Pentagonului, potrivit AFP.


Aviaţia rusă a ”efectuat peste 300 de ieşiri în ultimele 24 de ore şi ucrainenii şi-au accelerat şi ei ritmul ieşirilor”, dar aceste operaţiuni nu conduc la lupte aeriene, notează acel oficial. Armata rusă, explică el, de obicei lansează rachetele aer-sol asupra unor ţinte ucrainene acţionând din spaţiul aerian rus sau belarus, ”nu se aventurează prea departe şi nici prea mult timp în spaţiul aerian ucrainean”, pe care ucrainenii îl apără cu mare dexteritate, astfel că Rusia nu reuşeşte să obţină supremaţia aeriană.

Cât despre atacurile cu rachete de înaltă precizie, cum ar fi racheta Kinjal, care, potrivit Moscovei, a fost folosită sâmbătă de Rusia în atacul de sâmbătă asupra unui depozit de armament din vestul Ucrainei, oficialul Pentagonului are semne de întrebare asupra existenţei unui stoc suficient de astfel de arme.

Acelaşi responsabil al Pentagonului a vorbit şi despre o intensificare a activităţii navale ruse în nordul Mării Negre, dar deocamdată nu sunt indicii că un desant maritim în zona oraşului Odesa ar fi iminent. Respectiva zonă a fost minată de armata ucraineană, iar potrivit Rusiei cablurile de ancorare ale unor mine s-au rupt şi acestea plutesc în derivă pe mare, fiind un pericol pentru navigaţie.

Pe ansamblu, concluzionează reprezentantul Pentagonului, ”ceea ce vedem este o tentativă disperată a ruşilor de a-şi recăpăta elanul şi de a întoarce totul în favoarea lor”, aceasta în timp ce în a 26-a zi a invaziei forţele ruse sunt în continuare blocate la 15 kilometri nord-vest şi la 30 de kilometri est de Kiev.

Pe câmpul de luptă, ”dacă nu suntem deja într-un impas, ne apropiem rapid de el”, rezumă la rândul său situaţia un oficial NATO, citat de CNN. Acesta remarcă faptul că un impas al ofensivei ruse este dintr-un anumit punct de vedere foarte periculos, întrucât armata rusă este tot mai mult înclinată să-şi folosească intens puterea de foc apelând la arme mai puţin precise şi mai devastatoare în zonele urbane, crescând victimele în rândul civililor.

Niciuna dintre părţi nu dă înapoi, iar în ultimele zile trupele ruse au continuat să aducă întăriri şi să-şi remedieze disfuncţionalităţile logistice atât în jurul Kievului cât şi pe direcţiile operaţiunilor ofensive din sud, notează acelaşi oficial al NATO. Evaluarea Alianţei, adaugă el, este că obiectivele Rusiei nu s-au schimbat, unul dintre acestea fiind capturarea capitalei Kiev.

În acest timp continuă negocierile, dar nu este clar ce discută părţile în conflict, care s-au întâlnit luni pentru încă o oră şi jumătate, după care au continuat tratativele în grupuri de lucru. Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a estimat că negocierile s-ar putea prelungi încă vreo câteva săptămâni şi a apreciat că există semne ce arată că poziţia Moscovei devine ”mai realistă” şi mai rezonabilă, fără a intra în detalii.

Citește și : Cum se vede din Israel radiografia conflictului prin interpuşi cu Iranul şi resuscitarea acordului nuclear

Rusia cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas. Ucraina a manifestat o disponibilitate de compromis în privinţa unui statut de neutralitate, cu garanţii de securitate solide din partea Occidentului, nu însă şi în privinţa integrităţii sale teritoriale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a negocia direct cu el. Kremlinul se menţine însă pe poziţii şi transmite că o astfel de întâlnire nu se va face până când cele două părţi nu vor conveni asupra unui plan de pace detaliat şi cere mai mult ”dinamism” din partea Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.