StiripesurseȘtirile zileiTornadele fac PRĂPĂD în Texas şi Oklahoma (VIDEO)! Mai multe persoane...

Tornadele fac PRĂPĂD în Texas şi Oklahoma (VIDEO)! Mai multe persoane au fost rănite

Publicat:

Mai multe persoane au fost rănite după ce statele americane Texas şi Oklahoma au fost lovite de o serie de tornade, au anunţat autorităţile, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Prima tornadă s-a produs luni, în jurul orei locale 16:00 (21:00 GMT), în Jacksboro, o localitate cu aproximativ 5.000 de locuitori din nordul statului Texas, provocând pagube la o şcoală primară, un liceu, un adăpost de animale şi mai multor case mobile. Niciun elev din unităţile de învăţământ nu a fost rănit.

Citeşte şi: Ducii de Cambridge au fost forțati să anuleze o etapă a turneului din Caraibe după ‘o palmă peste față’ – Black News

Autorităţile din Jacksboro au declarat luni noaptea că furtuna a lăsat în urmă un câmp de daune cu o lăţime de circa trei kilometri şi a distrus cel puţin 60-80 de case. Patru persoane au fost salvate dintr-o locuinţă avariată, însă niciuna dintre ele nu a suferit răni grave.


Oraşul Elgin, situat la est de Austin, capitala statului, a înregistrat pagube semnificative, iar mai multe persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor.

Poliţia din Elgin a raportat luni seara că cel puţin patru persoane au fost rănite, adăugând că o operaţiune de salvare a două persoane rămase într-o structură prăbuşită era în curs de desfăşurare.

Cele mai grave pagube au fost înregistrate în estul oraşului, fiind raportate până la patru situaţii de persoane rămase blocate între resturi, a declarat managerul oraşului Elgin, Bert Cunningham.

O altă tornadă a fost raportată în localitatea Round Rock, o suburbie din Austin, fiind înregistrate daune structurale la mai multe locuinţe şi sedii de companii aflate în calea tornadelor. Nu au fost raportate pe moment persoane rănite.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS), oraşul Madisonville, situat la aproximativ 160 de kilometri nord de Houston, a fost, de asemenea, lovit de o tornadă, luni seara.

Peste 72.000 de gospodării au rămas fără electricitate în Texas şi Oklahoma de luni noaptea, conform site-ului specializat în monitorizarea penelor de curent poweroutage.us.

Guvernatorul statului Texasului, Greg Abbott, a declarat într-o conferinţă de presă, luni seara, că furtunile “devastatoare” au provocat pagube semnificative, adăugând că este recunoscător că nu au fost raportate decese.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski INSISTĂ pentru o întâlnire cu Putin – Black News

“Ştim că există mulţi oameni ale căror vieţi au fost complet perturbate şi oameni care şi-au pierdut casele”, a spus Abbott.

O alertă de tornade a fost emisă pentru regiuni din centrul şi estul statului Texas şi sud-estul statului Oklahoma până luni noaptea, potrivit USA Today.

Weather Channel a relatat luni că o perioadă de vreme severă va continua până la jumătatea săptămânii, notând un risc de tornade, vânturi distrugătoare, grindină de dimensiuni mari şi ploi cu potenţial de a produce la inundaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.