StiripesurseDiasporaAmbasadorul Ucrainei la ONU îndeamnă Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să...

Ambasadorul Ucrainei la ONU îndeamnă Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să voteze în favoarea rezoluţiei care cere încetarea ostilităţilor

Publicat:

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serhei Kisliţia, a îndemnat Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în timpul unei sesiuni speciale, să voteze în favoarea unei rezoluţii care solicită, în mare parte, încetarea imediată a ostilităţilor din partea Federaţiei Ruse, conform CNN, scrie news.ro .  

Rezoluţia, care nu are caracter obligatoriu, a fost semnată de aproape 96 de alte state membre, inclusiv SUA.

Citește și : NATO instalează patru noi grupuri de luptă pe flancul estic! România este cap de listă!

Rezoluţia face referire şi la consecinţele umanitare grave cauzate de invazia Rusiei şi reafirmă angajamentul faţă de suveranitatea Ucrainei şi a graniţelor ţării recunoscute internaţional.

Joi se împlineşte o lună de la invazie, a spus Kisliţia, o lună de când vieţile ucrainenilor au fost divizate în ”două părţi” – un trecut paşnic, iar acum unul plin de ”război, suferinţă, moarte şi distrugere”, a mai spus el.


”Mii de ucraineni sunt morţi şi au murit din cauză că Rusia a decis să atace — atacă Ucraina, atacă pacea, ne atacă pe noi toţi”, a subliniat oficialul ucrainean.

”Pe scurt, s-a atins deja nivelul de dezastru umanitar”, a spus el.

Ambasadorul Ucrainei la ONU a afirmat că cetăţenii ”mor de foame” şi sunt ”ucişi în încercarea lor de a fugi”, iar oraşele sunt ”distruse până la pământ”. În plus, ţările vecine au ajuns la limită în încercarea de a sprijini noi refugiaţi.

Citește și : Autorităţile franceze au îngheţat 800 de milioane de dolari din activele oligarhilor ruşi

Kisliţia a mai afirmat că aprobarea rezoluţiei ”va trimite un mesaj puternic menit să contribuie la un progres în acţiunea umanitară pe teren”.

Cel puţin 902 civili au fost ucişi şi alţi 1.459 au fost răniţi de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat, duminică, Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce sunt Flamingo, noile rachete low-cost (inventate în Ucraina de un start-up) cu care Kievul vizează Rusia? Și de ce marchează începutul unei noi...

Principalele caracteristici: are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri, poartă un focos de 1.150 kg, este relativ precisă, poate produce...

România cere un protocol de autodistrugere pentru dronele navale ucrainene

România ar dori ca dronele navale ucrainene să se autodistrugă în apropierea apelor ei, după un incident din 5 iunie, când o dronă ucraineană,...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

Kievul i-a răspuns lui Radev: Nu primim armele din Bulgaria gratuit, le cumpărăm

Ucraina și Bulgaria depun eforturi pentru o cooperare în domeniul apărării pe baze comerciale, ceea ce este benefic pentru ambele țări, a declarat purtătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.