StiripesurseȘtirile zileiChina şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de...

China şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

Publicat:

Indignarea internaţională provocată de tirul unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de către Coreea de Nord s-a lovit de refuzul Chinei şi al Rusiei de a întări sancţiunile împotriva Phenianului, notează AFP, potrivit agerpres.  

Ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a denunţat în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate “provocările din ce în ce mai periculoase” ale Coreei de Nord şi a anunţat că Statele Unite vor prezenta o rezoluţie de “întărire a regimului de sancţiuni” adoptat după un precedent tir nord-coreean al unei ICBM, în 2017.

Citește și : În cursul unei vizite în Polonia, Joe Biden l-a numit din nou ‘criminal de război’ pe Vladimir Putin

Dar Beijingul şi Moscova au exclus orice înăsprire. Ambasadorul chinez Zhang Jun a pledat chiar pentru o “relaxare sancţiunilor la momentul oportun”, în timp ce diplomata rusă Anna Evstigneeva a spus că se teme că întărirea sancţiunilor “va ameninţa cetăţenii nord-coreeni cu probleme social-economice şi umanitare inacceptabile”.

Racheta, trasă joi, a zburat mai sus şi mai departe decât precedentele ICBM testate de ţara dotată cu arma nucleară.


Numit Hwasong-17, este capabilă să lovească orice parte a teritoriului american şi a aterizat în zona maritimă economică exclusivă a Japoniei.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat şi supervizat personal testul, asigurând, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, că racheta va face “întreaga lume conştientă (…) de puterea forţelor noastre armate strategice”.

Coreea de Nord este “pregătită pentru o confruntare de lungă durată cu imperialiştii americani”, a adăugat cel care apare, în fotografiile făcute de media de stat, îmbrăcat cu obişnuita sa geacă de piele neagră şi cu ochelari de soare de aviator, mergând pe pistă în faţa unei rachete uriaşe.

Tirul a fost condamnat vineri de G7, care a denunţat o “încălcare flagrantă” a obligaţiilor Phenianului faţă de Naţiunile Unite.

Coreea de Nord “are cu siguranţă alte lucruri în rezervă” după ce a tras această rachetă, a estimat consilierul prezidenţial american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Hwasong-17, dezvăluită pentru prima dată în octombrie 2020, este numită de analişti “racheta monstru”. Nu a mai fost niciodată testată cu succes, iar lansarea a dus la noi sancţiuni americane.

Citește și : Armata rusă îşi consolidează forţele şi mută în Ucraina trupe staţionate în Georgia

Aceasta este “o suspendare a moratoriului privind lansarea de rachete balistice intercontinentale la care preşedintele Kim Jong Un” s-a angajat în 2017, a deplâns preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in.

Armata sud-coreeană a anunţat joi că a efectuat mai multe tiruri cu rachete ca răspuns la testul cu rachetă balistică intercontinentală întreprins în aceeaşi zi de Coreea de Nord, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Chişinăul îşi dublează împrumutul de la BERD: Guvernul mai vrea încă 150 de milioane de euro

Guvernul vrea să mai împrumute 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a putea finaliza reabilitarea șoselei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.