StiripesurseDiasporaONU acuză armata rusă de detenţii arbitrare şi dispariţii forţate în...

ONU acuză armata rusă de detenţii arbitrare şi dispariţii forţate în Ucraina

Publicat:

Zeci de oficiali, jurnalişti şi activişti ucraineni care se opun ivaziei ruse a Ucrainei au fost deţinuţi arbitrar de forţe ruse sau au ”dispărut”, denunţă ONU, care consideră că unele cazuri par să fie ”luări de ostatici”, relatează AFP, scrie news.ro

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR/HCDH) a adunat informaţii, în prima lună a invaziei ordonate de către preşedintele rus Vladimir Putin, despre deţinerea arbitrară şi dispariţia forţată a 22 de oficiali ucraineni locali – dintre acre 13 au fost eliberaţi ulterior.

Citește și : China şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

Cel mai cunoscut caz este cel al prmarului oraşului Melitopol (sud-est), Ivan Fedorov, care, potrivit autorităţilor ucrainene a fost ”răpit” de forţe ruse de ocupaţie şi deţinut timp de mai multe zile, după care a fost eliberat.

”Acesta pare să fie un mod de operare în zone ocupate de către Federaţia rusă”, a acuzat vineri, într-o videoconferinţă de presă, reprezentanta Înaltului Comisaiat ONU în Ucraina, Matilda Bogner.


”În anumite cazuri, pare să fie oformă de luare de ostatici”, a subliniat ea.

Rudele nu au fost informate cu privire la locul în care erau duşi aceşti prizonieri, denunţă ea.

Matilda Bogner a anunţat că 15 jurnalişti şi activişti ”care se opun puternic invaziei” au fost luaţi prizonieri în mai multe regiuni ale Ucrainei.

”Se pare că cei care sunt vizaţi sunt acticişti pro-ucraineni sau care sunt percepuţi drept pro-ucraineni de către forţele ruse”, a declarat ea.

Ea a subliniat că personal ONU încearcă să verifice informaţii potrivit cărora cinci jurnalişti şi trei activişti au fost eliberaţi ulterior.

Însă ”soarta celorlalte persoane rămâne necunoscută”, a subliniat ea.

Şapte jurnalişti au fost ucişi de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, a anunţat Matilda Bogner.

Ei fac parte dintre miile de civili şi miile de militari din ambele tabere ucişi în război.

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului a confirmat moartea a 1.081 de civili – inclusiv 93 de copii -, potrivit meteodologei sale foarte precise, însă subliniază că bilanţul real este cu mult mai mare.

Citește și : Cel mai mare număr de spioni ruşi din lume se află în Mexic (general american)

Matilda Bogner a dat exemplul oraşului asediat Mariupol, bombardat în mod constant de către forţe ruse, din cauza căruia numărul oficial al morţilor nu poate fi confirmat.

”Amploarea uciderii civililor şi distrugerii infrastructurilor cvile sugerează puternic” că legile internaţionale ale protecţiei civile au fost încălcate în războiul rus din Ucraina, denunţă ea.

”Aceste atacuri cauzează suferinţe umane incomensurabile şi pot constitui crime de război”, subliniază ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.