StiripesurseDiasporaVitali Kliciko anunță un nou armistiţiu la Kiev; acord privind crearea...

Vitali Kliciko anunță un nou armistiţiu la Kiev; acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare

Publicat:

Primarul Kievului, fostul campion la box Vitali Kliciko, a anunţat sâmbătă că în seara zilei în capitala ucraineană va începe un nou armistiţiu care va dura până luni dimineaţa, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.   

Armistiţiul, care va începe la ora locală 20.00 (18.00 GMT) şi urmează să se încheie luni la ora 08.00, a fost decis de armata ucraineană, a menţionat primarul, fără a da alte detalii.

Citește și : China şi Rusia refuză la ONU înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat pe de altă parte sâmbătă că s-a ajuns la un acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localităţi aflate pe linia frontului.

Ea a precizat că civilii care vor să plece din Mariupol, oraş din sud cu circa 430.000 de locuitori înainte de conflict, trebuie să o facă în maşinile personale, întrucât forţele ruse nu lasă autobuzele să treacă pe la punctele lor de control din oraş, informaţie pe care Reuters nu a putut-o verifica independent.


Peste 100.000 de oameni mai trebuie evacuaţi din Mariupol, potrivit vicepremierului.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc pentru eşecul funcţionării coridoarelor umanitare a căror creare a fost decisă în ultimele săptămâni, adaugă Reuters.

Tot sâmbătă, guvernatorul Kievului, Oleksandr Pavliuk, a anunţat că forţele ruse au preluat controlul asupra oraşului Slavutîci, unde locuiesc muncitorii de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl.

Potrivit lui Pavliuk, trupe ruse au ocupat spitalul din oraş şi l-au răpit pe primar, informaţie care de asemenea nu a putut fi verificată independent.

Citește și : Cel mai mare număr de spioni ruşi din lume se află în Mexic (general american)

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al apărării, Igor Konaşenkov, a afirmat sâmbătă că forţele ruse au distrus un depozit de arme şi echipamente militare din apropiere de oraşul Jitomir din nord-vestul Ucrainei.

Depozitul a fost lovit de patru rachete Kaliber lansate de pe o navă din Marea Neagră, a explicat purtătorul de cuvânt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.