StiripesurseȘtirile zileiTalibanii interzic femeilor să călătorească singure cu avionul

Talibanii interzic femeilor să călătorească singure cu avionul

Publicat:

Talibanii au ordonat companiilor aeriene din Afganistan să refuze să îmbarce femei care vor să călătorească singure, relatează AFP, scrie news.ro .

Doi oficiali de la companiile Ariana Afghan Airlines şi Kam Air au declarat duminică AFP că au primit de la talibani ordinul să nu mai vândă bilete femeilor care nu sunt însoţite de către un bărbat din familie, pentru a călători.

Citește și : Zelenski se va adresa Parlamentului grec la 7 aprilie

Această decizie a fost luată în urma unei reuniuni, la mijlocul săptămânii, între reprezentanţi ai talibanilor, celor două companii aeriene şi autorităţilor însărcinate cu imigraţia pe aeroportul din Kabul.

Un oficial de rang înalt de la Ariana Afghan Airlines confirmă într-o scrisoare trimisă personalului, după care AFP precizează că a obţinut o copie, aceste noi instrucţiuni, care se aplică tuturor zborurilor.


”Nicio femeie nu este autorizată să zboare cu zboruri interne sau internaţionale fără o rudă de sex masculin”, se arată în scrisoare.

Două agenţii de voiaj, contactate de AFP, au confirmat că au încetat să vândă bilete femeilor care vor să călătorească singure.

”Unele femei care călătoreau fără rude de sex masculin nu au fost autorizate să se îmbarce într-un zbor Kam Air de la Kabul la Islamabad, vineri”, a declarat AFP o pasageră care se afla în acest avion.

O femeie afgană care deţine un paşaport american nu s-a putut îmbarca într-un avion către Dubai, vineri, declară altă sursă.

La sfârşitul lui decembrie, fundamentaliştii talibani au nterzis femeilor afgane să călătorească la peste 72 de kilometri distanţă dacă nu sunt însoţite de un membru apropiat al familiei.

Această nouă restricţie impusă afganelor intervine la câteva zile după ce talibanii au decis să închidă şcolile secundare fetelor, imediat după redeschiderea acestora, anunţată de mult timp.

Ministerul taliban al Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului a dispus duminică o separare a femeilor şi bărbaţilor în parcuri publice, la Kabul, introducând zile de vizite separate în funcţie de sex.

Miercurea, joia, vinerea şi sâmbăta sunt zile rezervate bărbaţilor, iar lunea şi marţea femeilor, precizează ministerul.

Talibanii impun neîncetat restricţii femeilor de când au ajuns la putere, în urmă cu şapte luni.

 

Ele sunt excluse de la numeroase locuri de muncă publice, sunt controlate în privinţa felului în care se îmbracă, li se interzice să călătorească singure în afara localităţii, iar de-acum să ia avionul.

Talibanii au reţinut şi încarcerat activiste – unele timp de mai mute săptămâni – care au manifestat în susţinearea drepturlor femeii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.