StiripesurseȘtirile zileiJudecător: Donald Trump probabil a încălcat legea, prin 'corupţie', încercând să...

Judecător: Donald Trump probabil a încălcat legea, prin ‘corupţie’, încercând să împiedice confirmarea victoriei lui Joe Biden în alegeri

Publicat:

Un judecător federal al Statelor Unite a declarat luni că fostul preşedinte Donald Trump probabil a încălcat legea încercând, prin ”corupţie” să obstrucţioneze confirmarea de către Congres a victoriei lui Joe Biden în Colegiului Electoral, pe 6 ianuarie 2021, transmite CNBC, scrie news.ro

Judecătorul David Carter a scris într-o hotărâre a unei instanţe civile că Trump împreună cu aliatul său, avocatul John Eastman, ”au lansat o campanie pentru a răsturna alegeri democratice, o acţiune fără precedent în istoria Americii”.

Citește și : Zelenski se va adresa Parlamentului grec la 7 aprilie

Eastman, în timp ce era profesor la Universitatea Chapman, scrisese o notă care detalia modul în care vicepreşedintele Mike Pence ar putea respinge certificarea câştigării alegerilor lui Biden printr-o sesiune comună a Congresului pe 6 ianuarie.

”Campania lor nu s-a limitat la turnul de fildeş – a fost o lovitură de stat în căutarea unei teorii juridice”, a scris Carter în hotărârea Tribunalului Districtual al Districtului Central din California, care a respins cea mai mare parte a ofertei lui Eastman de a nu prezenta documentele citate de către un comitet select al Camerei care investighează revolta din Capitoliul din 6 ianuarie.


Dacă planul ”ar fi funcţionat, ar fi pus capăt definitiv tranziţiei paşnice a puterii, subminând democraţia americană şi Constituţia”, a scris judecătorul, a cărui decizie nu înseamnă că Trump va fi urmărit penal pentru presupusa crimă.

Carter a remarcat că Trump şi Eastman, potrivit comitetului select al Camerei, la 2 ianuarie 2021 au găzduit un briefing care a îndemnat câteva sute de legislatori de stat din statele câştigate de Biden ”să decertifice alegătorii” pentru Biden.

Judecătorul a citat, de asemenea, faptul că în aceeaşi zi Trump l-a sunat pe secretarul de Stat al Georgiei şi l-a îndemnat ”să găsească” suficiente voturi pentru ca Trump să răstoarne victoria lui Biden în acel stat, avertizând cu privire la ”furia publică şi ameninţarea cu consecinţe penale” atunci când acel oficial, Brad Raffensberger, a respins cererile.

”Pe baza dovezilor, Curtea consideră că este mai probabil ca preşedintele Trump să fi încercat în mod corupt să obstrucţioneze Sesiunea comună a Congresului din 6 ianuarie 2021”, a scris Carter.

”Dacă ţara nu se angajează să investigheze şi să urmărească tragerea la răspundere a celor responsabili, Curtea se teme că 6 ianuarie se fost incluse în decizia sa care i-a ordonat lui Eastman să pună la dispoziţie 101 documente comitetului select al Camerei.

Judecătorul a scris că alte 10 documente nu trebuie predate comisiei, constatând că sunt privilegiate deoarece constituie produs de muncă de avocat.

Eastman a vorbit la un miting pentru Trump desfăşurat în faţa Casei Albe mai devreme în acea zi, unde preşedintele de atunci şi aliaţii săi au cerut Congresului şi lui Mike Pence să blocheze victoria lui Biden.

Citește și : Germania pledează pentru o repartizare mai echitabilă a refugiaţilor ucraineni între statele din UE

La scurt timp după aceea, o mulţime de susţinători ai lui Trump au invadat complexul Capitoliului şi au intrat cu forţa în sălile Congresului.

Revolta a perturbat ore întregi procedurile, care au confirmat mai târziu că Biden va deveni preşedinte mai târziu în acea lună.

Purtătorii de cuvânt ai lui Trump, comisiei Camerei şi Departamentului de Justiţie al SUA, precum şi avocatul lui Eastman nu au răspuns imediat cererilor de comentarii cu privire la hotărârea lui Carter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.