StiripesurseRăzboi in UcrainaPrimul pas în spate al lui Putin: Renunţă la DENAZIFICAREA Ucrainei...

Primul pas în spate al lui Putin: Renunţă la DENAZIFICAREA Ucrainei şi ar permite aderarea la UE!

Publicat:

Rusia va renunţa la obiectivul său de “denazificare” a Ucrainei şi este dispusă să permită acestei ţări să adere la Uniunea Europeană dacă Kievul nu se aliniază militar, a informat marţi publicaţia britanică Financial Times (FT), referitor la termenii de negociere a unui armistiţiu între cele două ţări, transmite EFE, potrivit agerpres.

FT a relatat că patru persoane la curent cu negocierile dintre Kiev şi Moscova analizează un acord de pace care prevede ca Ucraina să nu intre în NATO, în schimbul obţinerii de “garanţii de securitate”.

Citeşte şi: Hunter Biden a ajutat la obținerea milioanelor de dolari pentru finanțarea unui program militar de cercetare biotehnologică din Ucraina – Black News

Potrivit sursei citate, proiectul de acord nu conţine nicio referire la “denazificare”, “demilitarizare” şi protejarea limbii ruse în Ucraina, o parte dintre motivele invocate de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a-şi justifica invazia în Ucraina.

Aceste informaţii survin în contextul în care negocierile dintre Rusia şi Ucraina au fost reluate marţi la reşedinţa prezidenţială Dolmabahce din Istanbul (Turcia), aminteşte EFE.


FT scrie că presupusele concesii avute în vedere de Kremlin sunt consecinţa lipsei de progrese în campania sa militară, care s-a lovit de “o rezistenţă ucraineană mai feroce” decât prevăzuse Moscova.

Cotidianul britanic mai menţionează că proiectul de acord ar mai prevedea că Ucraina nu va dezvolta arme nucleare, nu va găzdui pe teritoriul său baze militare străine şi va renunţa la orice fel de demers privind aderarea la NATO.

În schimb, Kiev va obţine “garanţii de securitate” din partea mai multor ţări, între care figurează Rusia, SUA, Regatul Unit, Canada, Franţa, Germania, China, Italia, Polonia, Israel şi Turcia.

Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News

Un ipotetic acord de pace trebuie validat “de garanţi” – care deocamdată nu au fost desemnaţi – şi de parlamentele acestor ţări, după cum a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Financial Times.

Proiectul de acord lasă deoparte, momentan, unul “dintre subiectele cele mai controversate”, care se referă la pretenţiile Kievului asupra teritoriilor ucrainene anexate ilegal de către Rusia în 2014, teme care – potrivit surselor citate de FT – ar putea fi abordate personal de Putin şi Zelenski “la o dată ulterioară”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.