StiripesurseȘtirile zileiWang Yi: China, pregătită să colaboreze cu Rusia pentru aducerea relaţiilor...

Wang Yi: China, pregătită să colaboreze cu Rusia pentru aducerea relaţiilor bilaterale la un nou nivel, în noua eră

Publicat:

Relaţiile dintre China şi Rusia au rezistat “testului” modificării contextului internaţional, a afirmat miercuri ministrul chinez de Externe, Wang Yi, după întâlnirea cu omologul său rus, Serghei Lavrov, oficialul de la Beijing pledând pentru construirea unei arhitecturi “echilibrate” de securitate, informează mediafax.

“Relaţiile bilaterale au rezistat noului test al modificării contextului internaţional. China este pregătită să colaboreze cu Rusia pentru a aducerea relaţiilor bilaterale la un nou nivel, în noua eră”, a afirmat Wang Yi, citat de postul de televiziune CNN.

Citește și : ONU a numit trei experţi care să investigheze crimele de război din Ucraina

Ministrul de Externe de la Beijing a exprimat susţinere atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina, îndemnându-le să “depăşească dificultăţile şi să continue eforturile de pace”.

“Pe termen lung, trebuie să extragem învăţăminte de pe urma crizei din Ucraina, să răspundem la preocupările legitime de securitate ale tuturor părţilor pe baza principiilor respectului reciproc şi indivizibilităţii securităţii, să construim, prin dialog şi negocieri, o arhitectură europeană de securitate echilibrată, eficientă şi sustenabilă”, a subliniat Wang Yi.


Întâlnirea miniştrilor de Externe din China şi Rusia a avut loc în provincia chineză Anhui.

Citește și : O fabrică de bere din Ucraina produce acum cocteiluri Molotov

China, care are relaţii bune cu Rusia, a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a pledat în mai multe rânduri pentru respectarea suveranităţii naţiunilor şi a cerut Moscovei să găsească o soluţie diplomatică. Conform unor oficiali de la Washington, Beijingul analizează posibilitatea de a oferi asistenţă militară Rusiei. China nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste informaţii. În schimb, Rusia a anunţat că nu a cerut asistenţă militară din partea Chinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.