StiripesurseDiasporaAnkara taie speranţele energetice ale Europei: Gazoductul între Turcia şi Israel...

Ankara taie speranţele energetice ale Europei: Gazoductul între Turcia şi Israel nu se poate face ‘bătând din palme’

Publicat:

Un proiect al unui gazoduct între Turcia şi Israel nu este posibil pe termen scurt iar construirea unui sistem alternativ pentru reducerea dependenţei de Rusia nu se va întâmpla curând, a avertizat joi ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Ideea, lansată în urmă cu câţiva ani, vizează construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze al Israelului. Gazele naturale ar ajunge astfel în Turcia şi de acolo în statele din sudul Europei, interesate să îşi diversifice sursele de aprovizionare.

Citeşte şi: Forţele ruse se retrag de la Cernobîl – Black News

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat recent că o cooperare în domeniul gazelor reprezintă “unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale”, adăugând că este gata să îşi trimită miniştrii în Israel pentru relansarea proiectului gazoductului.

Dar oficialii din industria energetică sunt mai circumspecţi, subliniind că limitările de producţie şi factorii geopolitici ar putea bloca acest proiect.


Vorbind la postul de televiziune A Haber, Cavusoglu a anunţat că la mijlocul lunii mai va călători în Israel şi Palestina cu ministrul Energiei, Fatih Donmez, şi va discuta numirea ambasadorilor cu omologul său israelian.

Cei doi rivali regionali şi-au expulzat ambasadorii în 2018.

Citeşte şi: Ruşii instaurează un ARMISTIŢIU la Mariupol – Black News

Câmpul de gaze Leviathan aprovizionează deja Israelul, Iordania şi Egiptul. Operatorii zăcământului, grupul american Chevron şi firmele NewMed Energy şi Ratio Oil din Israel, intenţionează să majoreze producţia de la 12 până la 21 de miliarde de metri cubi pe an. Comparativ, anul trecut, Uniunea Europeană a importat din Rusia 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, o cantitate care a acoperit aproape 40% din consumul său.

Conducta submarină ar urma să aibă o lungime de 500-550 de kilometri, iar construcţia ei ar costa 1,5 miliarde de euro, susţin oficialii israelieni, un cost mult mai suportabil decât cel de şase miliarde de euro pentru conducta EastMed, ce ar urma să facă legătura între Israel şi Cipru, Grecia şi Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.