StiripesurseDiasporaPutin anunţă că plăţile pentru gazul rusesc trebuie efectuate în ruble...

Putin anunţă că plăţile pentru gazul rusesc trebuie efectuate în ruble de la 1 aprilie

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a semnat un decret în care se menţionează că clienţii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi întrerupte dacă această condiţie nu se respectă, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

“Pentru a achiziţiona gaz natural rusesc, trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţi pentru gazul livrat începând de mâine (vineri – n.r.)”, a declarat Putin, într-un discurs transmis la televiziune.

Citește și :  UK impune noi sancţiuni ‘propagandiştilor şi presei de stat’ ruse

“Dacă astfel de plăţi nu sunt făcute, vom considera că nu sunt respectate obligaţiile de plată de către cumpărători, cu toate consecinţele care decurg din asta. Nimeni nu ne vinde nouă nimic pe gratis şi nici noi nu vom face acte de caritate – asta înseamnă că contractele existente vor fi întrerupte”, a adăugat el.

Decizia lui Putin de a impune plăţi în ruble pentru gaz a dus la o apreciere a monedei ruseşti, care a coborât la niveluri scăzute istorice atunci când Occidentul a introdus sancţiuni severe după declanşarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie.


Companiile şi guvernele occidentale au respins această decizie ca pe o încălcare a contractelor existente, care sunt în euro sau dolari.

Citește și :  NATO se aşteaptă la noi ofensive ale ruşilor în Ucraina: ‘Nu se retrag, ci se repoziţionează!’

Putin a spus că schimbarea este menită să întărească suveranitatea Rusiei şi că aceasta îşi va respecta obligaţiile în toate contractele. Rusia furnizează în prezent circa o treime din gazul Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.