StiripesurseDiasporaDelegaţiile Rusiei şi Ucrainei au reluat negocierile, prin videoconferinţă (Medinski)

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au reluat negocierile, prin videoconferinţă (Medinski)

Publicat:

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de cotidianul Le Figaro , informează mediafax.

“Continuăm negocierile prin videoconferinţă. Poziţiile noastre privind Crimeea şi Donbas nu s-au modificat”, a declarat Vladimir Medinski, într-un mesaj postat pe platforma Telegram.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a avertizat, conform cotidianului Le Monde, că un atac cu rachete asupra unui depozit de carburant de pe teritoriul Rusiei, atribuit armatei ucrainene, va afecta negocierile cu reprezentanţii Kievului. “Este clar că nu putem considera că acest lucru va crea condiţiile adecvate pentru continuarea negocierilor”, a afirmat Dmitri Peskov.

Autorităţile ruse susţin că două elicoptere militare au atacat vineri dimineaţă un depozit de carburant de la periferia oraşului rus Belgorod, situat în apropierea frontierei cu Ucraina. Armata ucraineană nu a confirmat atacul, notează cotidianul Le Monde.

Într-un alt incident, produs marţi, un obuz care ar fi fost lansat din Ucraina a lovit o bază militară temporară de pe teritoriul Rusiei, iar cel puţin patru persoane au fost rănite în incident, afirmă surse citate de agenţiile de presă Tass şi Reuters. Incidentul a avut loc marţi seară în zona localităţii Krasni Oktiabr, la circa 30 de kilometri sud-vest de Belgorod şi la zece kilometri de frontiera Rusiei cu Ucraina.


Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare “serioasă” în negocierile cu Ucraina, a afirmat marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

Însă Administraţia Volodimir Zelenski a reacționat cu scepticism la anunţul Rusiei, existând temeri că armata rusă va intensifica activităţile combatante în estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.