StiripesurseDiasporaMedinski: Proiectul de acord nu este gata pentru trimiterea la o...

Medinski: Proiectul de acord nu este gata pentru trimiterea la o întâlnire la vârf. Poziţia Rusiei privind Crimeea şi Donbas rămâne NESCHIMBATĂ

Publicat:

Rusia a transmis duminica aceasta că tratativele de pace nu au progresat suficient pentru o întâlnire la cel mai înalt nivel şi că poziţia Moscovei în privinţa statutului Crimeei şi Donbasului rămâne neschimbată, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

“Proiectul de acord nu este gata pentru trimiterea la o întâlnire la vârf”, a declarat negociatorul şef al Rusiei, Vladimir Medinski, pe contul său de Telegram. “Repet iar şi iar: poziţia Rusiei privind Crimeea şi Donbas rămâne NESCHIMBATĂ”, a scris el. Moscova doreşte o Crimee rusă şi un Donbas independent.

Citește și :  Europa nu va avea recesiune, ci o încetinire a creșterii din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina (comisar european)

Pe de altă parte, guvernul de la Kiev crede că primele semnale pozitive încep să apară după săptămâni de negocieri care au avut loc între reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei în vederea încheierii războiului, transmite dpa.

Într-o intervenţie pe care a avut-o sâmbătă seara la televiziunea naţională, negociatorul şef al Ucrainei, David Arahamia, a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi şeful statului rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni în curând.


Arahamia a apreciat că în elaborarea proiectelor de documente relevante s-au făcut progrese suficiente pentru ca “negocieri directe între cei doi şefi de stat” să fie posibile. El nu a oferit totuşi alte detalii cu privire la actualul statut al negocierilor.

“Prin urmare, misiunea noastră în acest moment este de a întocmi versiunea finală a documentelor şi a aspectelor importante pentru a înlesni o eventuală întâlnire a preşedinţilor”, a apreciat Arahamia, care a adăugat că, dacă întâlnirea se va materializa, aceasta va avea loc cel mai probabil în Turcia, la Ankara sau la Istanbul.

Citește și : Putin face aceleași greșeli pe care Hitler le-a făcut când a invadat Uniunea Sovietică – analiză

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.