StiripesurseDiasporaLondra loveşte în familia lui Putin! Fiicele acestuia au fost puse...

Londra loveşte în familia lui Putin! Fiicele acestuia au fost puse pe lista sancţiunilor

Publicat:

Marea Britanie le-a sancţionat vineri pe Katerina Tihonova şi Maria Voronţova, fiicele preşedintelui rus Vladimir Putin, şi pe fiica ministrului de externe Serghei Lavrov, declarând că vrea să atace ‘stilul de viaţă luxos al cercului apropiat Kremlinului’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Londra urmează astfel exemplul Washingtonului şi Bruxellesului vizându-le prin sancţiuni pe Katerina Tihonova şi Maria Voronţova, fiicele lui Putin cu fosta sa soţie Liudmila. Ele vor avea de acum înainte interdicţie de intrare în Marea Britanie, unde orice eventuale active le vor fi îngheţate.

Citeşte şi: UE propune 500 de milioane de euro în plus pentru a finanţa arme pentru Ucraina – Black News

Aceleaşi măsuri au fost luate şi împotriva Ekaterinei Vinokurova, fiica lui Lavrov, a cărui presupusă amantă, Polina Kovaleva, era deja sancţionată.

Potrivit şefei diplomaţiei britanice, Liz Truss, sancţiunile impuse până acum Rusiei îi vor provoca acesteia o criză economică fără precedent de la destrămarea URSS, dar sunt necesare şi altele.


‘Prin intermediul G7, lucrăm cu partenerii noştri pentru a pune capăt consumului de energie din Rusia şi a da astfel o lovitură capacităţii lui Putin de a-şi finanţa invazia ilegală şi nejustificată în Ucraina’, a afirmat ea într-un comunicat.

Londra, care a anunţat că vrea să pună capăt în acest an importurilor de petrol şi cărbune din Rusia şi ulterior şi celui de gaz, pledează pe lângă europeni să-şi reducă mai mult dependenţa energetică de Moscova.

Subiectul va fi abordat vineri de premierul Boris Johnson cu cancelarul german Olaf Scholz, pe care îl va primi în Downing Street.

Potrivit site-ului Kremlinului, Maria s-a născut în 1985, înainte de mutarea familiei la Dresda, în fosta Germanie de Est, unde Vladimir Putin a fost trimis ca ofiţer KGB. A doua sa fiică, Katerina, s-a născut anul următor în acest oraş german.

Prin câteva rare remarci făcute de-a lungul anilor, preşedintele rus a dezvăluit că fiicele sale au absolvit studiile superioare în Rusia, vorbesc mai multe limbi europene şi trăiesc în Rusia.

Citește și: Patru soldaţi americani răniţi în nord-estul Siriei – Black News

Dincolo de aceste informaţii sumare, Kremlinul a păstrat viaţa de familie a lui Vladimir Putin în mod hotărât în afara sferei publice.

Conform unor media din Rusia, Maria Voronţova este endocrinolog şi lucrează într-un mare centru de cercetări medicale axat pe tratamente împotriva cancerului şi care deţine legături cu statul rus.

Aceleaşi surse au identificat-o pe Katerina Tihonova drept o matematiciană care conduce o fundaţie ştiinţifică şi tehnologică afiliată principalei universităţi de stat din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.