StiripesurseDiasporaGeneralul Alexander Dvornikov, noul comandant al operaţiunilor din Ucraina

Generalul Alexander Dvornikov, noul comandant al operaţiunilor din Ucraina

Publicat:

Un oficial occidental a confirmat la BBC că Rusia şi-a reorganizat comanda operaţiunilor sale în Ucraina, desemnând un nou general cu o vastă experienţă în operaţiunile de luptă în Siria , scrie news.ro

Vorbind cu Gordon Corera de la BBC sub condiţia anonimatului, o sursă a spus că generalul Alexander Dvornikov, comandantul districtului militar de sud al Rusiei, conduce acum invazia.

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

“Acest comandant are multă experienţă în operaţiunile ruseşti în Siria. Aşa că ne-am aştepta ca şi comanda şi controlul general să se îmbunătăţească”, a afirmat sursa.

Noua numire a fost făcută în încercarea de a îmbunătăţi coordonarea între diferitele unităţi, deoarece grupurile ruseşti fuseseră anterior organizate şi comandate separat, conform sursei.


Rusia s-a luptat până acum să-şi atingă obiectivele de război în 44 de zile de la invazie, nereuşind să cucerească oraşe mari precum Kiev, înainte de a-şi îndrepta atenţia către regiunea Donbas din est.

Oficialul a spus că tactica rusă a fost întârziată de un număr mai mic de unităţi ucrainene care au acţionat mai inteligent şi surprinzător – în ciuda faptului că Rusia are o forţă „substanţială” de nu mai puţin de 100 de grupuri tactice de batalion operaţional.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

“Dacă Rusia nu este capabilă să-şi schimbe tactica, este foarte greu de văzut cum va reuşi chiar şi cu aceste obiective limitate pe care le-a resetat”, a precizat oficialul.

Oficialul a adăugat că imperativele politice ar putea avea prioritate faţă de priorităţile militare, Rusia forţând un succes înainte de 9 mai, atunci când va marca victoria din Al Doilea Război Mondial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.