StiripesurseDiasporaUcraina interzice toate importurile din Rusia

Ucraina interzice toate importurile din Rusia

Publicat:

Ucraina a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi cu importuri de aproximativ şase miliarde de dolari pe an, şi de asemenea a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova, informează Reuters, potrivit agerpres

“Astăzi am anunţat în mod oficial încetarea completă a oricăror schimburi de bunuri cu statul agresor. De acum înainte, produsele din Federaţia Rusă nu vor mai putea fi importate pe teritoriul nostru”, a scris sâmbătă ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, pe Facebook.

Citește și : Zelenski intenţionează să transmită rapid un răspuns la chestionarul transmis de UE

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, la 24 februarie, schimburile de bunuri şi servicii între cele două ţări au fost practic inexistente dar decizia de sâmbătă face legală încetarea importurilor.

“Bugetul inamicului nu va mai primi aceste fonduri, ceea ce îi va reduce potenţialul de a finanţa războiul”, a adăugat Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier.


“Măsura adoptată de Ucraina poate servi drept exemplu partenerilor noştri occidentali şi să îi stimuleze să extindă sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv prin implementarea unui embargou asupra livrărilor de energie din Rusia şi izolarea tuturor băncilor ruseşti”, a mai spus ministrul Economiei din Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut în mod repetat Occidentului să boicoteze petrolul şi alte exporturi energetice ale Rusiei şi de asemenea să oprească exporturile occidentale spre Rusia, din cauza invadării Ucrainei.

Citește și :  Rusia va construi o nouă staţie orbitală după ce a renunţat la Staţia Spaţială Internaţională

Până acum, Occidentul a impus numeroase sancţiuni Rusiei care au izolat autorităţile de la Moscova până la un nivel nemaivăzut până acum pentru o mare economie iar sâmbătă premierul britanic Boris Johnson a spus că urmează să fie impuse noi sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Putin recunoaște. A atacat Ucraina cu rachete Oreșnik pentru a testa viitoare lovituri asupra orașelor: ‘Am calculat totul până la milimetru’

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rachetele balistice cu rază medie de acțiune Oreşnik au fost lansate asupra Ucrainei pentru a observa efectele...

Zelenski îi propune lui Putin discuții față în față într-o scrisoare deschisă

Volodimir Zelenski a cerut o întâlnire față în față cu Vladimir Putin, într-o nouă tentativă de a pune capăt războiului. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui rus,...

Ucraina distruge baza de drone a Rusiei de pe aeroportul Donețk: Prima operațiune de acest tip din istoria modernă

Unitățile ucrainene de drone au lansat o serie de atacuri asupra aeroportului Donețk, ocupat de Rusia, zădărnicind încercarea Moscovei de a-l transforma într-o bază...

Ucraina dezvoltă o rachetă care ar putea zbura spre Moscova în această vară

Ucraina ar putea începe zborurile de testare pentru o rachetă balistică dezvoltată pe plan intern, capabilă să ajungă la Moscova chiar din această vară....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.