StiripesurseSintezeYemen : Doi presupuşi membri Al-Qaida au fost ucişi în atacul...

Yemen : Doi presupuşi membri Al-Qaida au fost ucişi în atacul unei drone

Publicat:

Doi presupuşi membri ai organizaţiei jihadiste Al-Qaida, dintre care un lider local al reţelei, au fost ucişi în atacul unei drone în centrul Yemenului, a făcut cunoscut sâmbătă un responsabil din cadrul serviciilor yemenite de securitate, citat de AFP.

Statele Unite sunt singurele care operează drone armate în Yemen şi vizează frecvent Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) pe care o consideră cea mai periculoasă ramură a organizaţiei jihadiste, conform agerpres.

Atacul cu dronă a avut loc în timp ce forţele speciale yemenite au lansat o nouă operaţiune împotriva reţelei jihadiste în sud-estul Yemenului.

Citește și : Israel : Explozie la graniţa cu Fâşia Gaza. Patru soldaţi israelieni au fost răniţi

Dorna a vizat vineri spre miezul nopţii “doi militanţi Al-Qaida (…) care mergeau pe o motocicletă” în provincia Al Bayda din centrul ţării, potrivit responsabilului yemenit.


SUA şi-au intensificat atacurile împotriva AQPA după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2017.

Al-Qaida şi-a consolidat influenţa în Yemen pe fondul haosului provocat de războiul civil care devastează ţara de peste trei ani. Conflictul opune forţele proguvernamentale susţinute militar de Arabia Saudită rebelilor houthi sprijiniţi de Iran care au cucerit vaste teritorii, printre care capitala Sanaa.

Sâmbătă, doi membri ai forţelor speciale yemenite şi-au pierdut viaţa, iar numeroşi alţi au fost răniţi în schimburi de focuri cu luptători Al-Qaida în provincia Hadhramaut, în sud-estul ţării, a informat un responsabil militar.

Aceste forţe, antrenate de Emiratele Arabe Unite – stâlp al coaliţiei arabe care a intervenit în 2015 în Yemen pentru a sprijini trupele guvernamentale -, luau parte la o ofensivă contra organizaţiei jihadiste în provincia respectivă.

Citeşte şi:  China denunţă acuzaţiile SUA cu privire la spionajul vizând vaccinuri împotriva covid-19 drept o 'calomnie'

Războiul din Yemen a făcut peste 9.200 de morţi de la intervenţia coaliţiei arabe sub comandament saudit, în martie 2015, şi a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit Naţiunilor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul şi Tiraspolul nu au făcut progrese la reuniunea în formatul “1+1”

Discuţiile destinate să ducă la găsirea unei soluţii la disputa veche de decenii între Republica Moldova şi regiunea sa separatistă Transnistria s-au încheiat joi...

Înfrângerea lui Orbán fisurează extrema-dreaptă a Europei dar îi oferă și un anume traseu

Corupția și proasta administrare a problemelor economice au dus la căderea autoritarului lider al Ungariei. Dar oare discipolii săi politici vor ocoli acele lipsuri? Vicepreședintele...

Strania reziliență a Uniunii Europene

Suntem deja de un deceniu în era naționalistă, însă într-o măsură remarcabil de mare ideea părăsirii clubului e încă un tabu.   După referendumul pentru Brexit...

Trump spune că are “veşti bune” despre Iran, dar nu oferă clarificări cu privire la un acord de pace

Preşedintele american Donald Trump a declarat că au existat "veşti destul de bune" despre Iran, sugerând optimism cu privire la discuţiile de pace pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.