StiripesurseȘtirile zileiSUA îl felicită pe noul prim-ministru pakistanez

SUA îl felicită pe noul prim-ministru pakistanez

Publicat:

Statele Unite l-au felicitat miercuri pe noul prim-ministru pakistanez Shehbaz Sharif, ales luni după demiterea predecesorului său Imran Khan, care a acuzat Washingtonul că a contribuit la înlăturarea sa, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Statele Unite îl felicită pe prim-ministrul pakistanez proaspăt ales Shehbaz Sharif şi aşteptăm cu nerăbdare să continuăm cooperarea noastră istorică cu Pakistan”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken.

Citeşte şi: Andrzej Duda acuză de la Kiev: ‘Este terorism, nu război!’ – Black News

“Statele Unite consideră că un Pakistan puternic, prosper şi democratic este esenţial pentru interesele ambelor ţări”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Shehbaz Sharif, liderul Ligii Musulmane din Pakistan (PML-N) în vârstă de 70 de ani şi fratele mai mic al fostului prim-ministru Nawaz Sharif, a fost ales luni prim-ministru într-o sesiune a Adunării Naţionale care a fost boicotată de opoziţie.


El îi urmează la conducerea guvernului fostei glorii a crichetului pakistanez, Imran Khan (69 de ani), înlăturat duminică prin moţiune de cenzură, o premieră în istoria ţării.

Citeşte şi: Marine Le pen ar fi deschisă unei Franțe care PLEACĂ din Uniunea Europeană – Black News

Imran Khan s-a declarat în mod repetat victima unei “schimbări de regim” orchestrate de SUA, din cauza criticilor sale la adresa politicii americane în Irak sau Afganistan, cu complicitatea opoziţiei.

Khan, care intenţionează să mobilizeze electoratul pentru a obţine organizarea de alegeri anticipate, a promis că nu va accepta niciodată “acest guvern importat”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.