StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina: Cinci morţi în Donbas, explozii la sud-vest de Kiev

Ucraina: Cinci morţi în Donbas, explozii la sud-vest de Kiev

Publicat:

Cinci persoane au fost ucise în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, în ultimele 24 de ore, în timp ce explozii au fost semnalate în cursul nopţii la sud de Kiev, fără a provoca victime umane sau pagube materiale, a anunţat vineri preşedinţia ucraineană, potrivit AFP şi agerpres.

Controlul complet asupra provinciilor Doneţk şi Lugansk, ce formează regiunea Donbas şi se află parţial sub controlul separatiştilor proruşi începând din 2014, este de la finalul lunii martie ţinta prioritară a armatei ruse.

Citeşte şi: Nava-amiral Moskva s-a scufundat în Marea Neagră (Ministerul rus al Apărării) – Black News

În Doneţk, unde ”au loc lupte pe toată linia frontului”, trei persoane au fost ucise şi şapte rănite.

Cealaltă provincie din bazinul minier Donbas, Lugansk, a fost teatrul unui număr de 24 de bombardamente, soldate cu doi morţi şi doi răniţi, conform preşedinţiei ucrainene.


Guvernatorul Luganskului, Serhii Gaidai, le-a cerut vineri locuitorilor din şase oraşe să le evacueze, adăugând că o persoană a fost ucisă şi alte cinci rănite după ce forţele ruse au bombardat oraşul Kremina.

În regiunea Kiev, au fost auzite explozii în districtul Vasilkov, la sud-vest de capitala ucraineană.

Alertele antiaeriene au fost activate de mai multe ori începând de joi seară în regiunea capitalei, a indicat guvernatorul Oleksandr Pavliuk, pe contul său de Telegram.

Citeşte şi: CIA: Din eşec în eşec, Putin ar putea apela la arma nucleară – Black News

Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că în cursul nopţii forţele sale au lovit cu rachete de croazieră o ţintă militară la periferia Kievului şi a promis şi mai multe atacuri împotriva capitalei ucrainene, transmite Reuters. Ministerul rus a mai afirmat că forţele sale au preluat controlul complet al uzinei de oţel Iliş din oraşul-port asediat Mariupol.

La 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce Rusia numeşte ”operaţiune militară specială pentru denazificarea” ţării vecine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.