StiripesurseȘtirile zileiRecord Guinness: Un american s-a uitat la un film celebru de...

Record Guinness: Un american s-a uitat la un film celebru de 292 de ori

Publicat:

Un bărbat din statul american Florida a stabilit un nou record mondial după ce a vizionat filmul “Spider-Man: No Way Home” de 292 de ori, au anunţat reprezentanţii Guinness World Records, citaţi de CNN, potrivit agerpres.

Ramiro Alanis deţinuse acelaşi record – stabilit la categoria “cele mai multe prezenţe cinematografice la acelaşi film” – în anul 2019, când a vizionat lungmetrajul “Avengers: Endgame” de 191 de ori.

Citeşte şi: Ruşii au reluat bombardarea Mariupolului – Black News

Însă în anul 2021, Arnaud Klein a doborât acel record după ce a vizionat pelicula “Kaamelott: First Installment” de 204 ori, potrivit unui comunicat publicat de Guinness World Records.

Pentru a-şi recupera titlul, Ramiro Alanis a petrecut în total 720 de ore – sau 30 de zile – vizionând cel mai recent film al francizei “Spider-Man” între 16 decembrie 2021 şi 15 martie 2022. În primele săptămâni din cadrul tentativei sale, el a asistat la cinci proiecţii consecutive ale acestui film în fiecare zi.


Ramiro Alanis a estimat că a cheltuit aproximativ 3.400 de dolari pe bilete la cinematograf într-o perioadă de trei luni.

Bărbatul din Florida a dezvăluit că a dorit să stabilească acest record în onoarea regretatei sale bunici, Juany, potrivit reprezentanţilor Guinness World Records. “Ea a fost principala mea susţinătoare şi am vrut să păstrez acest record”, a declarat Ramiro Alanis.

Regulamentul Guinness World Records stipulează că “un film trebuie să fie vizionat independent de orice altă activitate”, iar tânărul din Florida nu a dormit, nu şi-a folosit telefonul mobil şi nici nu a mers la toaletă în timpul vizionărilor sale. Mai mult decât atât, Ramiro Alanis a stabilit noul record într-o perioadă în care s-a achitat totodată de obligaţiile lui familiale şi profesionale.

Sutele de vizionări l-au făcut pe Ramiro Alanis să devină un expert în scenariul acestui lungmetraj, iar el le-a dezvăluit reprezentanţilor Guinness World Records că poate “să recite destul de bine dialogurile, pe de rost, odată cu derularea filmului”.

Citeşte şi: Stat Islamic promite răzbunarea morţii liderului său şi îndeamnă la noi atacuri teroriste în Europa – Black News

Filmul “Spider-Man: No Way Home” îi are în rolurile principale pe Tom Holland şi Zendaya, care interpretează rolurile Peter Parker, respectiv MJ, în timp ce luptă cu mai multe personaje negative din universul Marvel. Din distribuţia lungmetrajului fac parte şi Andrew Garfield şi Tobey Maguire, protagoniştii precedentelor trilogii din seria cinematografică “Spider-Man”.

Filmul “Spider-Man: No Way Home” a obţinut încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mănăstirea Dobrușa va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori

Patrimoniul cultural și turistic din regiunea de centru a Republicii Moldova va beneficia de o modernizare semnificativă a infrastructurii. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)...

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

VIDEO Un pui de căprioară a fost salvat din sălbăticie şi adus la Grădina Zoologică

Un pui de căprioară a ajuns recent la Grădina Zoologică din Chișinău după ce a fost găsit în natură și adus de mai multe...

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.