StiripesurseDiasporaAntonio Guterres va merge în Rusia şi apoi în Ucraina săptămâna...

Antonio Guterres va merge în Rusia şi apoi în Ucraina săptămâna viitoare

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va vizita săptămâna viitoare Rusia, unde va fi primit de Vladimir Putin, iar două zile mai târziu va merge în Ucraina, unde se va întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, notează AFP, potrivit agerpres.

“Marţi, 26 aprilie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va sosi la Moscova pentru discuţii cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. El va fi primit şi de preşedintele Vladimir Putin”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

ONU a confirmat ulterior această vizită, care va marca prima întâlnire dintre Antonio Guterres şi Vladimir Putin de la începutul ofensivei ruse în Ucraina.

Şeful ONU va vizita apoi Ucraina unde “va avea o întâlnire cu ministrul de externe Dmitro Kuleba şi va fi primit de preşedintele Volodimir Zelenski la 28 aprilie”, a anunţat Organizaţia într-un comunicat.


De asemenea, Antonio Guterres intenţionează să se întâlnească la faţa locului cu echipele agenţiilor ONU “pentru a discuta despre o consolidare a ajutorului umanitar destinat ucrainenilor”.

Antonio Guterres le-a trimis marţi scrisori preşedintelui Putin şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cerând să fie primit la Moscova şi Kiev.

De la începutul intervenţiei ruse în Ucraina la 24 februarie, ONU a fost marginalizată în conflict, printre altele din cauza rupturii provocate de această criză între cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, din care Moscova face parte împreună cu Washington, Paris, Londra şi Beijing.

De când Antonio Guterres a afirmat că Rusia încalcă Carta ONU prin trimiterea de trupe în Ucraina, preşedintele rus a declinat orice contact cu şeful ONU, refuzând să discute cu acesta la telefon.

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

Antonio Guterres a avut, de asemenea, puţine contacte cu preşedintele ucrainean, cu care a purtat o singură convorbire telefonică, la 26 februarie.

Marţi, el a denunţat noua ofensivă rusă în estul Ucrainei şi a cerut ambelor părţi să înceteze lupta pentru o “pauză umanitară” de patru zile cu ocazia Paştelui ortodox.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.