StiripesurseDiasporaAustin: Ucraina poate câștiga războiul dacă are echipamentul și sprijinul potrivit

Austin: Ucraina poate câștiga războiul dacă are echipamentul și sprijinul potrivit

Publicat:

SUA consideră că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei dacă are echipamentul și sprijinul potrivit”, a declarat luni secretarul apărării, Lloyd Austin, în Polonia, în apropiere de granița ucraineană, după vizita la Kiev, potrivit  mediafax.

„În ceea ce privește capacitatea lor de a câștiga – primul pas pentru a câștiga este să crezi că poți câștiga. Și astfel, ei cred că pot câștiga. Noi credem că noi – ei – putem câștiga, dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit, iar noi vom face tot ce putem și vom continua să facem tot ce putem”, a declarat Austin reporterilor, după vizita în Kiev.

Citește și :  Macron pe primul loc în scrutinul prezidenţal din Franţa (sondaje)

Austin și secretarul de stat american Antony Blinken au făcut duminică o călătorie neanunțată la Kiev, unde s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali ucraineni, devenind astfel oficialii americani de cel mai înalt nivel care au călătorit în această țară de la începutul invaziei rusești.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.