StiripesurseȘtirile zileiSUA şi Coreea de Sud au decis continuarea manevrelor militare

SUA şi Coreea de Sud au decis continuarea manevrelor militare

Publicat:

Ministerul apărării din Coreea de Sud a comunicat marţi că exerciţiile militare comune cu Statele Unite vor continua anul acesta, în ciuda apropierii faţă de Coreea de Nord cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, informează Yonhap. Ministrul reunificării, Cho Myong-gyon, citat de Reuters, a făcut un anunţ similar în aceeşi zi, în parlamentul de la Seul. 

Jocurile Olimpice se încheie pe 25 februarie, iar sud-coreenii şi americanii au convenit să amâne manevrele până după data respectivă. În schimb, Coreea de Nord a acceptat primele convorbiri oficiale cu Coreea de Sud după aproape doi ani, în contextul confruntării pe tema programului nord-coreean de înarmare nucleară şi cu rachete, relatează agerpres.

Citeşte şi: ISIS revendică atacul armat din Daghestan – VIDEO

Ministerul apărării a precizat că vor avea loc exerciţiile militare Ulchi Freedom Guardian şi Key Resolve dar nu a menţionat şi exerciţiul Foal Eagle. Primul este organizat în fiecare an vara, iar celelalte două la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șase motive pentru care summitul NATO a fost un succes pentru Ucraina

Summitul anual al NATO, desfășurat, de data aceasta, în perioada 7-8 iulie, la Ankara, a adus Ucrainei, în mare parte, vești pozitive. Majoritatea previziunilor formulate de...

Zelenski: China i-a interzis lui Putin să folosească arme nucleare în războiul din Ucraina

Președintele Volodimir Zelenski susţine că Beijingul a transmis Moscovei un avertisment ferm împotriva utilizării armelor nucleare în războiul din Ucraina, informație pe care spune...

O nouă parcare publică a fost amenajată pe strada Alba Iulia din Chișinău

Primăria Chișinău amenajează o parcare publică pe str. Alba Iulia, nr. 113, la intrarea în municipiul Chișinău, în urma numeroaselor solicitări venite din partea...

Alte cinci escrocherii telefonice raportate la Poliție

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat cazuri noi de fraudă telefonică. Cu toate acestea, alte cinci cazuri, comise anterior, au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.