StiripesurseDiasporaOcupaţia Centralei de la Cernobîl de către Rusia a fost 'foarte,...

Ocupaţia Centralei de la Cernobîl de către Rusia a fost ‘foarte, foarte periculoasă’,denunţă Grossi într-o vizită în instalaţie

Publicat:

Ocupaţia instalaţiei Centralei Nucleare avariate Cernobîl, în Ucraina, de către armata rusă, de la 24 februarie şi până la sfârşitul lui martie, a fost ”foarte, foarte periculoasă”, denunţă marţi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP, scrie news.ro .

”Situaţia era absolut anormală şi foarte, foarte periculoasă”, le-a spus Rafael Grossi unor jurnalişti, în timpul unei vizite la Cernobîl, la exact 36 de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii, în 1986.

Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO

Şeful agenţiei ONU este însoţit la faţa locului de către o echipă de experţi ”pentru a livra echipament vital” – dozimetre şi combinezoane de protecţie, între altele – şi a efectua ”controale radiologice şi altele”, anunţa vineri AIEA.

Aceşti experţi este necesar ”să repare ssteme de supraveghere la distanţă, care au încetat să transmită date la sediul” AEA, la Viena, în Austria, imediat după izbucnirea Războiului rus în Ucraina.


Instalaţia de la Cernobîl, situată la 150 de kilometri nord de Kiev, a căzut pe mâna ruşilor la 24 februarie, în prima zi a invaziei, şi a fost apoi victima unei întrerperi a electricităţii şi a reţelelor de comunicaţii.

Militarii ruşi s-au retras din instalaţie la 31 martie.

De atunci, situaţia revine treptat la normal, potrivit unor raportări zilnice ale AIEA, stabilite pe baza unor informaţii de la autoritatea ucraneană de reglementare în domeniu.

Rafael Grossi a efectuat anterior o vizită în Ucraina, la sfârşitul lui martie, pentru a pune bazele unui acord privind furnizarea unei asistenţe tehnice.

El a vizitat atunci Centrala Nucleară Iujno-Ukrainsk (sud) şi s-a întâlnit cu oficiali ruşi de rang înalt la Kaliningrad, la malul Mării Baltice.

Ucraina deţine 15 reactoare în patru centrale aflate în activitate, plus depozite de deşeuri ca cel de la centrala avariată Cernobîl.

Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei

Un reactor de la Cernobîl a explodat în 1986 şi a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarusul.

Un teritoriu pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei – denumit zona de excludere – este în continuare puternic contaminat, iar înăuntrul acestuia este interzisă locuirea în permanenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum răspunde NATO la cererea României privind întărirea apărării la Marea Neagră

Alianța Nord-Atlantică (NATO) a transmis miercuri, 10 iunie, că își adaptează în permanență măsurile de apărare pentru a răspunde amenințărilor generate de războiul declanșat...

Atacurile Rusiei asupra porturilor din Odesa amenință să provoace un colaps al exporturilor

Atacurile ruse asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră au provocat deja pagube grave terminalelor de export, amenințând cu o reducere semnificativă a livrărilor,...

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Rusia a respins inițiativele de pace ale Ucrainei și ale UE și vrea ca războiul să se termine într-un singur mod. Ce dorește

Înalți oficiali ruși au respins, de fapt, recentele propuneri ale Ucrainei și ale UE menite să relanseze negocierile pentru încetarea războiului pe scară largă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.