StiripesurseDiasporaSUA şi aliaţii lor se vor întâlni în fiecare lună pentru...

SUA şi aliaţii lor se vor întâlni în fiecare lună pentru a se sfătui cum să ajute militar Ucraina

Publicat:

SUA şi aliaţii lor se vor întâlni în fiecare lună pentru a examina cum să consolideze capacităţile militare ale Ucrainei în faţa Rusiei, a anunţat marţi ministrul american al apărării, Lloyd Austin, citat de AFP, potrivit agerpres

“Reuniunea de astăzi va deveni un grup de contact lunar asupra apărării Ucrainei”, a declarat Austin după o întâlnire cu reprezentanţi a 40 de ţări în Germania.

Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO

El a adăugat că se doreşte astfel să se organizeze acţiunea “naţiunilor de bunăvoinţă pentru a ne intensifica eforturile, a ne coordona asistenţa şi a ne concentra asupra victoriei luptei de astăzi şi a luptelor din viitor”.

Patruzeci de ţări erau reprezentate marţi la reuniunea organizată la iniţiativa Washingtonului la baza aeriană americană de la Ramstein, în vestul Germaniei, cu scopul de a se pune de acord asupra sprijinului militar pe care aliaţii îl pot aduce Kievului.


Principalul anunţ asupra acestui subiect a venit din partea Berlinului, care a decis să autorizeze livrarea către Ucraina a 50 de blindate antiaeriene de tipul “Ghepard”, marcând astfel o cotitură în politica prudentă urmată până în prezent de guvernul cancelarului Olaf Scholz. Aceste echipamente vor fi livrate de industria germană a apărării.

Ministrul german al apărării, Christiane Lambrecht, prezentă la Ramstein, nu a exclus posibilitatea ca Berlinul să aprobe alte livrări de arme grele pe care companiile germane au propus să le furnizeze Kievului.

“Suntem hotărâţi toţi să ajutăm Ucraina să câştige în prezent şi să se întărească pe termen lung”, a mai subliniat ministrul american, care promisese în cursul dimineţii să “mute munţii din loc” pentru a întări apărarea ucraineană.

Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei

“Ţări din lumea întreagă s-au mobilizat pentru a răspunde necesităţilor urgente ale Ucrainei. Noi vedem asta tot mai mult în fiecare zi”, a adăugat el.

Dar “nu avem timp de pierdut”, a mai apreciat Austin, căci “săptămânile care urmează vor fi cruciale pentru Ucraina”, într-un moment în care Rusia urmăreşte să preia controlul total asupra sudului Ucrainei şi a regiunii Donbas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.