StiripesurseDiasporaPentagon: Ofensiva rusă în Donbas progresează 'lent şi inegal' din cauza...

Pentagon: Ofensiva rusă în Donbas progresează ‘lent şi inegal’ din cauza rezistenţei opuse de armata ucraineană

Publicat:

Ofensiva rusă în Donbas, care progresează “lent şi inegal” din cauza rezistenţei opuse de armata ucraineană, a întârziat faţă de calendarul prevăzut, a declarat vineri un înalt responsabil al Pentagonului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Credem că au întârziat faţă de ceea ce sperau să realizeze în Donbas”, a declarat presei acest înalt responsabil sub acoperirea anonimatului.

Citește și : Zelenski salută noul ajutor financiar anunţat de SUA

“Au întârziat cel puţin cu câteva zile”, a precizat el. “Ei sunt departe de a face joncţiunea” între trupele intrate în regiunea Harkov (est), la nord de Donbas, şi cele venite din sudul ţării, unul dintre obiectivele armatei ruse pentru a ataca din două părţi forţele ucrainene desfăşurate pe linia frontului în jurul zonelor separatiste Doneţk şi Lugansk.

“Nu avansează foarte repede”, a subliniat el. “Câţiva kilometri pe zi, este maximul pe care îl pot face pentru că sunt respinşi” de armata ucraineană.


Chiar dacă luptele au început, “credem că ei continuă să creeze condiţiile unei ofensive susţinute, mai ample şi mai lungi”, a adăugat înaltul responsabil din cadrul Pentagonului.

El a explicat că forţele ruse “nu vor să facă aceleaşi greşeli ca la Kiev”, unde coloanele de tancuri au fost imobilizate de forţele ucrainene înarmate cu lansatoare de rachete portabile iar susţinerea logistică a fost ţinută la distanţă.

Citește și : Muntenegru are un nou guvern (VIDEO)

“Tirurile de artilerie şi loviturile aeriene pe care le lansează asupra forţelor ucrainene nu au efectul dorit, pentru că ucrainenii continuă să reziste. De aceea credem că progresele lor au fost lente şi inegale în ultimele 24 de ore”, a mai spus responsabilul american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia amenință Polonia: Ajută Kievul, știm unde produce drone

"Polonia ar face bine să se gândească la securitatea sa". Dmitri Peșkov își măsoară întotdeauna cu atenție cuvintele. De data aceasta, însă, purtătorul de cuvânt...

NATO promite Ucrainei un ajutor militar de 70 de miliarde de euro

Statele membre NATO vor acorda Ucrainei asistență militară în valoare de 70 de miliarde de euro în acest an și s-au angajat să mențină...

Zi de doliu în Ucraina. Bilanțul atacului asupra Kievului a ajuns la 19 morți

În Ucraina este zi de doliu astăzi  după atacul masiv lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 6 iulie, soldat cu numeroase victime...

Cel puţin 14 morţi şi 70 de răniţi la Kiev, în atacuri ruseşti cu o zi înaintea summitului NATO de la Ankara

Noile bombardamente ruseşti de la Kiev arată că Ucraina are o ”nevoie urgentă” de apărare antiaeriană, subliniază luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.