StiripesurseȘtirile zileiTrei kârgâzi au fost ucişi de trupele uzbece la frontiera comună

Trei kârgâzi au fost ucişi de trupele uzbece la frontiera comună

Publicat:

Kârgâzstanul a anunţat vineri că trei dintre cetăţenii săi au fost ucişi într-o zonă disputată a frontierei cu Uzbekistan, atunci când trupele uzbece au deschis focul joi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei trei ‘au murit din cauza rănilor provocate de gloanţe’, a anunţat Comitetul naţional de securitate, fără a preciza dacă victimele erau grăniceri kârgâzi sau civili.

Citeşte şi: ‘Unul dintre ei trebuie SĂ CADĂ’: Elon Musk cere ca lista cu clienții lui Epstein să fie făcută publică – Black News

Reprezentaţii grănicerilor din cele două ţări au intrat imediat în contact şi urmează să se întâlnească vineri pentru a efectua o anchetă, mai adaugă comunicatul.

Regiunea de frontieră pe care şi-a dispută cele două ţări este o zonă de contrabandă, unde au loc de asemenea ciocniri între comunităţile locale pentru păşuni sau resurse de apă.


Relaţiile dintre cele două foste republici sovietice, mult timp foarte proaste, s-au ameliorat oarecum după moartea preşedintelui uzbec Islam Karimov în 2016.

Anul trecut, cele două state au semnat un acord privind împărţirea terenurilor în regiunea disputată, însă el nu a fost ratificat, cetăţenii kârgâzi refuzând unul din punctele acordului, care acorda Uzbekistanului dreptul la folosirea unui rezervor situat în Kârgâzstan.

Citeşte şi: Cel puţin trei persoane au fost ucise într-un atac în centrul Israelului – Black News

De la destrămarea URSS, disputele frontaliere sunt permanente între diferite ex-republici sovietice care se bazează pe hărţi sovietice diferite.

În Asia Centrală, conflictul cel mai exploziv este cel de la frontiera dintre Kârgâzstan şi Tadjikistan, unde zeci de persoane au fost ucise anul trecut în confruntări militare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.