StiripesurseȘtirile zileiPrietenul lui Aleksei Navalnîi a fost şi el condamnat la închisoare...

Prietenul lui Aleksei Navalnîi a fost şi el condamnat la închisoare în Rusia

Publicat:

Un apropiat al principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat de justiţia rusă la zece zile de detenţie pentru organizarea, la sfârşitul lui ianuarie, a unor manifestaţii împotriva ‘farsei’ pe care o reprezintă alegerile prezidenţiale din 18 martie, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi seara pe Roman Rubanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei înfiinţat de Navalnîi, pentru organizarea acestor manifestaţii ce au reunit mii de ruşi în 28 ianuarie.

2 67
Roman Rubanov

Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang

Rubanov a fost interpelat cu puţin timp înainte de poliţie într-unul dintre aeroporturile din Moscova, în timp ce se întorcea din străinătate.

Kira Iarmiş şi Ruslan Şavedinov, purtătoarea de cuvânt şi respectiv coordonatorul campaniei lui Navalnîi, au fost de asemenea condamnaţi la pedepse scurte de detenţie la sfâşitul lui ianuarie, pentru aceleaşi acuzaţii. Ei au fost arestaţi într-un aeroport din Moscova la revenirea din străinătate, unde fuseseră pentru a anima o retransmitere în direct, pe YouTube, a manifestaţiilor.


La Sankt-Petersburg, un coordonator al campaniei lui Navalnîi, Denis Mihailov, a fost de asemenea condamnat la 30 de zile de detenţie pentru aceste manifestaţii.

Carismatic blogger anticorupţie, Aleksei Navalnîi, şi-a îndemnat susţinătorii să boicoteze şi să supravegheze alegerile prezidenţiale din 18 martie, în urma cărora Vladimir Putin ar putea obţine, fără surprize, un al patrulea mandat prezidenţial.

Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti din Mexic sunt anchetaţi după dispariţia a trei turişti

Declarat ineligibil din cauza unei condamnări penale pe care o estimează orchestrată de Kremlin, Aleksei Navalnîi nu poate participa la scrutinul din 18 martie. Din cauza faptului că nu se poate prezenta, el intenţionează să influenţeze participarea îndemnând la boicotarea acestor alegeri.

Sediile de campanie ale opozantului din întreaga Rusie sunt vizate regulat de percheziţii ale poliţiei, iar susţinătorii săi denunţă o presiune constantă din partea autorităţilor. Potrivit lui Leonid Volkov, şeful echipei de campanie a opozantului, susţinătorii lui Navalnîi au primit de la începutul campaniei un total de 2.433 de zile de închisoare şi trebuie să plătească amenzi ce totalizează 13,4 milioane de ruble (192.000 de euro).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.