StiripesurseRăzboi in UcrainaAmnesty International: Trupele ruse au comis crime de război lângă Kiev!

Amnesty International: Trupele ruse au comis crime de război lângă Kiev!

Publicat:

Organizaţia Amnesty International a anunţat vineri că strânge dovezi conform cărora trupele ruse au comis crime de război în Ucraina, atunci când au ocupat o zonă din apropierea capitalei Kiev în februarie şi martie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

De asemenea, civilii au suferit abuzuri precum acte de tortură din partea forţelor ruse în regiunea Kiev în primele etape ale invaziei lansate de Kremlin pe 24 februarie.

Citeşte şi: ‘Unul dintre ei trebuie SĂ CADĂ’: Elon Musk cere ca lista cu clienții lui Epstein să fie făcută publică – Black News

”Acestea nu sunt incidente izolate. Ele sunt parte a unui tipar din orice loc unde forţele ruse au deţinut controlul într-un oraş sau sat”, a declarat Donatella Rovera, consilier în cadrul Amnesty International pentru răspunsul la crize, într-o conferinţă de presă la Kiev.

Informaţiile colectate de Amnesty International ”pot fi utilizate, sperăm, pentru tragerea la răspundere a autorilor, dacă nu astăzi, într-o zi din viitor”, a spus ea.


Rusia, care îşi numeşte invazia în Ucraina drept ”operaţiune specială pentru denazificarea” ţării vecine şi pentru dezarmarea ei, neagă că forţele sale au comis abuzuri.

Autorităţile ucrainene afirmă că anchetează peste 9.000 de potenţiale crime de război comise de trupele ruse. De asemenea, Curtea Penală Internaţională investighează presupuse crime de război.

Raportul Amnesty International este cel mai recent care documentează crime de război comise de forţele ruse în timpul ocupării zonei situate la nord-vest de Kiev, inclusiv a oraşului Bucea, unde autorităţile ucrainene au spus că au fost ucişi peste 400 de civili. Rusia şi-a retras la începutul lui aprilie trupele din acea zonă.

Documentul arată că forţele ruse au comis ”o mulţime de crime de război evidente” în Bucea, printre care numeroase crime în apropierea intersecţiei străzilor Iablunska şi Vodoprovidna.

Amnesty International a precizat că a documentat 22 de cazuri de ucideri ilegale comise, ”dintre care majoritatea au fost ceea ce par a fi execuţii extrajudiciare”.

Citeşte şi: Cel puţin trei persoane au fost ucise într-un atac în centrul Israelului – Black News

”Povestea despre Bucea este o înscenare şi un fals”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, solicitat de Reuters să comenteze despre raportul Amnesty International.

Acelaşi raport denunţă drept crime de război şi loviturile aeriene ruse comise în 1-2 martie asupra a opt blocuri de locuinţe din oraşul Borodianka, operaţiune soldată cu cel puţin 40 de morţi în rândul civililor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.