StiripesurseSintezeIsraelul demolează un imobil de locuit palestinian în Ierusalimul de Est,...

Israelul demolează un imobil de locuit palestinian în Ierusalimul de Est, 35 de persoane lăsate fără acoperiş deasupra capului (AFP)

Publicat:

Autorităţile israeliene au distrus marţi reşedinţa unei familii palestiniene în Ierusalimul de Est, lăsând 35 de persoane fără acoperiş deasupra capului, într-un nou episod al evacuărilor din acest sector palestinian din Oraşul Sfânt, aflat sub ocupaţie israeliană, notează AFP, potrivit agerpres.  

“Angajaţi ai primăriei au sosit la ora 09:00 dimineaţă. Ei au forţat uşa şi ne-au obligat să plecăm fără să ne lase să ne luăm lucrurile personale”, a declarat agenţiei franceze de presă Fares Rajabi, de 35 de ani.

Citește și : Aderarea Suediei la NATO ar consolida apărarea regiunii nordice

Rajabi este unul din rezidenţii acestei clădiri cu cinci apartamente în cartierul arab Silwan, situat la sud de Oraşul vechi şi unde s-au stabilit mulţi colonişti israelieni în ultimii ani.

Mai târziu, un fotoreporter AFP a constatat că imobilul cu trei etaje al familiei Rajabi fusese distrus.


Semiluna Roşie palestiniană consemnează cinci răniţi în confruntările dintre poliţia israeliană şi locuitori ai acestui cartier, care s-au opus demolării.

În partea de est a Ierusalimului, ocupată şi anexată de Israel, sute de familii palestiniene care trăiesc aici de decenii se confruntă cu ordine de evacuare, în special în cartierele Sheikh Jarrah şi Silwan.

În mai 2021, manifestaţii de susţinere a familiilor ameninţate cu evacuarea din Sheikh Jarrah au degenerat în ciocniri cu coloniştii israelieni şi poliţia, într-o nouă spirală a violenţelor sângeroase în Israel şi teritoriile palestiniene.

În cartierul Silwan, muncipalitatea din Ierusalim estimează că în jur de 100 de apartamente au fost construite ilegal, fără autorizaţie, pe terenuri publice, în timp ce familiile palestiniene acuză municipalitatea că nu le-a acordat autorizaţii de construire, pentru a face loc în schimb familiilor israeliene.

Citește și : Circa 100 de civili sunt captivi în oţelăria Azovstal din Mariupol

Familia Rajabi a plătit amenzi şi taxe în valoare de peste 100.000 de dolari în ultimii ani pentru a încerca să-şi rezolve situaţia, dar fără succes, a spus Fares Rajabi, denunţând o evacuare “politică”.

Potrivit ONU, aproape 40 de structuri au fost distruse de la începutul anului în Ierusalimul de Est, forţând astfel strămutarea a 100 de persoane înaintea membrilor familiei Rajabi. În unele cazuri, familiile preferă să-şi demoleze singure locuinţele pentru a nu fi nevoite să plătească taxele oficiale de demolare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.