StiripesurseȘtirile zileiChina suspendă examenele pentru cei care vor să studieze în SUA...

China suspendă examenele pentru cei care vor să studieze în SUA şi Canada, ca urmare a politicii ‘zero Covid’

Publicat:

Examenele Advanced Placement (AP), care permit absolvenţilor de licee să poată studia în SUA şi Canada, au fost anulate în opt oraşe din China, ca urmare a politicii “zero Covid” aplicată de această ţară asiatică, au informat joi mass-media locale, citate de EFE, potrivit agerpres.  

Anunţul făcut de College Board, organizaţia care se ocupă de examene, subliniază că probele au fost suspendate în 26 de sedii din China, printre care se numără metropola Shanghai, aflată de două luni în lockdown, şi capitala Beijing, în plină luptă împotriva noilor focare de COVID-19.

Citește și : Ucraina denunţă la ONU ‘o listă interminabilă’ de abuzuri comise de trupele ruse

“Restricţiile generalizate de Covid au făcut ca unele sedii să nu poată organiza probele în luna mai şi să ofere astfel opţiuni elevilor, a urmare a incertitudinii şi situaţiei China, notează organizaţia într-un comunicat postat pe site-ul său.

Dezvoltarea economică a Chinei a impulsionat educaţia privată şi bilingvă în ţară şi a permis ca familiile din clasa medie să ofere copiilor lor oportunitatea de a studia în universităţile din străinătate, mai ales în SUA şi Marea Britanie.


Însă acest tip de educaţie poate fi afectat de măsurile care însoţesc “politica zero Covid”, având în vedere că, potrivit Camerei de Comerţ Britanice, aproape 40 % dintre profesorii străini ar putea părăsi ţara vara aceasta, sătui de restricţii şi de perioada lungă în care nu şi-au văzut familiile din cauza închiderii frontierelor chineze.

Citește și : Aderarea Finlandei la NATO se va derula fără probleme şi rapid

Suspendarea AP intervine după anularea tuturor examenelor din luna mai pentru elevii din Shanghai şi din provinciile Zhejiang, Jiangsu şi Anhui.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.