StiripesurseȘtirile zileiSUA anunță o relaxare foarte limitată a sancţiunilor grele împotriva Venezuelei...

SUA anunță o relaxare foarte limitată a sancţiunilor grele împotriva Venezuelei pentru a favoriza dialogul politic

Publicat:

Statele Unite au anunţat marţi o relaxare foarte limitată a sancţiunilor grele împotriva Venezuelei, prezentată ca un gest pentru a favoriza o reluare iminentă a dialogului dintre preşedintele Nicolas Maduro şi opoziţia susţinută de Washington, scrie AFP, potrivit agerpres

După ridicarea, luni, a anumitor restricţii vizând Cuba, este al doilea adversar latino-american al Statelor Unite care beneficiază de un astfel de impuls.

Citește și : Biden face apel la americani să respingă ‘otrava’ supremaţiei albe

Chiar dacă responsabilii americani vorbesc de “coincidenţe”, apropierea Summit-ului Americilor organizat în iunie de preşedintele Joe Biden la Los Angeles poate avea o legătură: Mexicul ameninţă că va boicota reuniunea dacă Venezuela, Cuba şi Nicaragua nu sunt invitate şi ar putea fi deci sensibil la aceste relaxări ale poziţiei americane.

În ceea ce priveşte Venezuela, relaxarea sancţiunilor este “legată de un acord între cele două părţi de a relua negocierile” la Ciudad de Mexico cu scopul de a găsi o cale de ieşire din criza politică venezueleană, pe care “ar urma să îl anunţe foarte curând”, le-a declarat jurnaliştilor un responsabil american cu rang înalt.


El a precizat că această măsură a fost luată “la cererea guvernului de tranziţie venezuelean” al opozantului Juan Guaido, recunoscut de Statele Unite ca preşedinte legitim al Venezuelei.

Discuţiile inter-venezuelene sunt blocate din octombrie.

Dar o vizită rară a unor emisari ai guvernului american la preşedintele socialist, în martie, a condus la eliberarea a doi americani închişi în Venezuela şi la promisiunea unei reluări a dialogului cu opoziţia.

La acea dată, vizita a alimentat speculaţii cu privire la o posibilă renunţare la embargoul asupra petrolului venezuelean impus de Washington în 2019 în speranţa de a-l înlătura de la putere pe Nicolas Maduro.

Statele Unite au făcut într-adevăr ocolul lumii în căutarea de hidrocarburi pentru a compensa pierderea ţiţeiului rusesc în urma sancţiunilor ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia.

Dar măsurile de marţi nu au nicio legătură cu dorinţa de a reduce preţul petrolului, a subliniat responsabilul american.

Citește și : Un parlamentar britanic, arestat sub suspiciunea de viol şi alte infracţiuni sexuale

Această “relaxare a unor sancţiuni” se referă în primul rând la o “exceptare limitată” acordată grupului petrolier american Chevron în cadrul embargoului.

Compania va putea “negocia condiţiile potenţialelor activităţi viitoare în Venezuela”, fără însă a încheia un nou acord cu compania naţională venezueleană PDVSA, a explicat acest responsabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.