StiripesurseSintezeRegele Abdullah al II-lea al Iordaniei îi limitează deplasările şi comunicaţiile...

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei îi limitează deplasările şi comunicaţiile fratelui său vitreg

Publicat:

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a emis joi un decret prin care îi restricţionează comunicaţiile, domiciliul şi deplasările fratelui său vitreg, prinţul Hamzah, informează un comunicat al curţii regale, preluat de dpa, potrivit agerpres.  

“Am decis să aprob o recomandare a consiliului format conform legii familiei regale de a restricţiona contactele, reşedinţa şi deplasările prinţului Hamzah”, arată decretul publicat de agenţia de presă de stat Petra.

Citește și : Maia Sandu salută iniţiativa lui Macron de creare a unei comunităţi politice europene

Documentul precizează că recomandarea a fost făcută în 23 decembrie, însă regele a aşteptat pentru a-i da prinţului ocazia să îşi revizuiască comportamentul şi “să revină pe calea autoreflecţiei”.

Luna trecută, prinţul Hamzah a anunţat că renunţă la titlu, deoarece convingerile şi valorile moştenite de la tatăl său sunt ireconciliabile cu “abordările, politicile şi metodele actuale ale instituţiilor noastre”.


Anunţul neaşteptat al prinţului a fost făcut la exact un an după ce 21 de persoane au fost arestate din cauza unui presupus complot împotriva regelui; s-a spus atunci că prinţul Hamzah era în nucleul conspiraţiei, iar potrivit unor informaţii el s-a certat făţiş pe acest subiect cu fratele său vitreg, regele.

Citește și : Macron: ‘Comunitatea politică europeană’ ar fi complementară procesului de aderare la UE

Iniţial, prinţul a fost arestat la domiciliu, însă ulterior şi-a reafirmat loialitatea faţă de Abdullah şi şi-a cerut scuze într-o scrisoare în care recunoştea că a greşit.

Hamzah a fost prinţ moştenitor până în 2004, când regele i-a retras acest titlu, pe care i l-a acordat în 2009 fiului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.