StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden a ajuns în Japonia, ultima etapă a primului său...

Joe Biden a ajuns în Japonia, ultima etapă a primului său turneu în Asia de la începutul mandatului

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a ajuns duminică în Japonia, ultima etapă a primului său turneu în Asia de la începutul mandatului, pe fondul ameninţării nord-coreene, ambiţiilor geopolitice ale Chinei şi războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

După ce a vizitat Coreea de Sud, alt mare aliat al SUA în regiune, Joe Biden a aterizat la baza americană de la Yokota, la puţin timp după ora 17.00 locală (08.00 GMT).

Citește și :  Doi opozanţi în exil ai lui Putin desemnaţi ‘agenţi ai străinătăţii’

Liderul de la Casa Albă urmează să se întâlnească luni la Tokyo cu premierul Fumio Kishida şi împăratul Naruhito, înainte de a participa marţi la un summit al QUAD, un format diplomatic care reuneşte SUA, Japonia, India şi Australia.

Preşedintele american urmează să prezinte, de asemenea, în Japonia, o nouă iniţiativă americană pentru comerţul în regiune, prin care încearcă să întărească legăturile diplomatice şi economice cu Washingtonul.


El a declarat duminică, la Seul, că este “pregătit” pentru un eventual test nuclear al Coreei de Nord, dar şi-a reafirmat deschiderea către dialog înainte de a pleca spre Japonia.

Semn al ambiţiilor americane în regiune, Biden a evocat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său sud-coreean Yoon Suk-yeol, o “competiţie mondială între democraţii şi autocraţii” şi a declarat că regiunea Asia-Pacific este, în această competiţie, un câmp de luptă esenţial.

“Am vorbit multă vreme despre necesitatea de a face în aşa fel încât această cooperare să nu se limiteze la SUA, Japonia şi Coreea, ci să înglobeze şi întreg Pacificul, Pacificul de Sud şi Indo-Pacificul. Cred că această călătorie este o oportunitate”, a spus el.

China este principalul rival al SUA în această luptă geopolitică.

Citește și : Germania va livra Ucrainei primele 15 tancuri antiaeriene de tip Gepard în luna iulie

Înainte de a pleca de la Seul, preşedintele american s-a întâlnit cu managerul constructorului de automobile Hyundai pentru a celebra decizia acestuia de a investi 5,5 miliarde de dolari într-o uzină de vehicule electrice în Georgia (sudul SUA).

De asemenea, Biden s-a întâlnit împreună cu omologul său de la Seul cu soldaţii americani şi sud-coreeni, semn al “naturii cu adevărat integrate” a alianţei economice şi militare a celor două ţări, potrivit unui înalt responsabil de la Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

DemFest revine în capitala ţării noastre

Chișinăul va găzdui mâine, 6 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului Democrației – DemFest Moldova 2026, un eveniment dedicat dialogului civic, participării publice...

UE dă undă verde înființării de centre pentru returnarea migranților ilegali

Deputații europeni și statele europene ajung la un acord pentru înăsprirea politicii UE în domeniul migrației, scrie LE FIGARO, potrivit stiripesurse.ro. Membrii Parlamentului European și...

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.