StiripesurseDiasporaFosta şefă a diplomaţiei austriece îşi dă demisia de la Rosneft

Fosta şefă a diplomaţiei austriece îşi dă demisia de la Rosneft

Publicat:

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu preşedintele rus Vladimir Putin în 2018, a părăsit consiliul de administraţie al Rosneft, anunţat luni gigantul petrolier rus, potrivit AFP şi agerpres.

Vineri, compania a anunţat plecarea fostului cancelar german Gerhard Schröder, aflat sub focul criticilor odată cu ofensiva rusă din Ucraina din cauza apropierii sale de preşedintele rus, precum şi a lui Matthias Warnig, care şi-a început cariera în sferele de putere ale fostei Republici Democrate Germane comuniste.

Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

Conform Rosneft, Karin Kneissl, care a fost numită în martie 2021 în consiliul de administraţie al companiei, apoi confirmată în funcţie în iunie acelaşi an, a prezentat o scrisoare de demisie care a intrat în vigoare de vineri.

Desemnată de partidul de extremă-dreapta FPÖ la conducerea diplomaţiei austriece, post pe care l-a ocupat între decembrie 2017 şi mai 2019, ea l-a invitat pe Putin la nunta sa în timp ce ţara ei asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.


Media apropiate de Kremlin au publicat imagini, care au făcut înconjurul lumii, cu mireasa dansând cu preşedintele rus, pe care ea l-a recompensat cu o reverenţă profundă.

În martie anul acesta, presa austriacă a dezvăluit că Putin, ca semn de mulţumire pentru invitaţia la nuntă, i-a oferit lui Karin Kneissl cercei de aur alb ornaţi cu safire, estimaţi la 50.000 de euro.

Respectivele bijuterii se află în prezent în rezervele guvernului, care le-a recuperat în februarie 2020, a transmis atunci pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe.

Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

Vineri, fostul ministru de externe a spus pentru AFP că nu a părăsit Rosneft din martie pentru a-şi “respecta” obligaţia unui mandat de un an.

“În martie, nu am demisionat deoarece nu este stilul meu să părăsesc barca în mijlocul furtunii”, a afirmat ea.

Însă “compania” a fost informată “din martie că nu mai sunt disponibilă pentru viitoare alegeri”, a dat asigurări Karin Kneissl.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.