StiripesurseȘtirile zileiCutremur de 7,2 grade în sudul statului Peru

Cutremur de 7,2 grade în sudul statului Peru

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 7,2 a zguduit joi sudul statului Peru, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fără să fie înregistrate pagube materiale sau victime, potrivit autorităţilor peruane, informeaază AFP, potrivit agerpres.

Cutremurul s-a produs la ora locală 07:02 (12:02 GMT), cu epicentrul în apropierea oraşului Azangaro, din vecinătatea lacului Titicaca, şi la o adâncime de circa 200 de kilometri, a precizat Institutul.

Citește și : Grecia va preda americanilor tot petrolul confiscat de pe o navă iraniană

Centrul seismic naţional peruan a evaluat magnitudinea seismului la 6,9, iar epicentrul la circa 240 de kilometri adâncime.

Întrucât seismul s-a produs la mare adâncime în Anzii peruani, unda de şoc a fost mai semnificativă şi a afectat regiunile Tacna (la graniţa cu Chile), Moquegua, Cusco şi Arequipa, potrivit autorităţilor peruane.


”Pentru moment, având în vedere nivelul intensităţii seismului la suprafaţă, nu ar trebui să producă pagube şi să sperie” populaţia, a declarat pentru postul de radio RPP Hernando Tavera, director al Institutului de geofizică peruan.

Citește și : Macron îl sună pe Erdogan pentru a discuta aderearea Finlandei şi Suediei la NATO

”Cu cât seismul se produce la o adâncime mai mare, cu atât trepidaţia la nivelul solului este mai redusă. Raza pe care este resimţit este mai mare decât trepidaţia. Toată regiunea sudică a Peru a fost afectată de seism”, a explicat Tavera.

Peru se află pe centura de foc a Pacificului, o vastă zonă activă seismic, care se întinde de-a lungul coastei vestice a continentului american. Pe teritoriul acestei ţări se produc cel puţin 400 de seisme perceptibile în fiecare an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.