StiripesurseȘtirile zileiÎnaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului: Vizita în China 'nu...

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului: Vizita în China ‘nu a fost o anchetă’

Publicat:

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a afirmat sâmbătă că vizita sa în China ‘nu a fost o anchetă’, dar a îndemnat Beijingul să oprească măsurile ‘arbitrare’ ce vizează minoritatea musulmană uigură din Xinjiang (nord-vest), relatează France Presse, potrivit agerpres

Într-o conferinţă de presă online organizată la finalul vizitei, Michelle Bachelet a dat asigurări că i-a ‘auzit’ pe cei care, în ultimele zile, i-au reproşat lipsa criticilor la adresa guvernului chinez.

Citește și : Putin vrea să restaureze imperiul rus şi războiul ar putea să nu se încheie în 2022

Fosta preşedintă chiliană a afirmat de altfel că le-a vorbit ‘deschis’ liderilor comunişti ai campaniei duse în Xinjiang în numele antiterorismului.

Acest teritoriu chinez imens cu 26 milioane de locuitori a fost mult timp teatrul unor atentate sângeroase care au vizat civili şi care au fost comise, potrivit autorităţilor, de separatişti şi islamişti uiguri, principalul grup etnic al regiunii.


Studii occidentale acuză Beijingul că a internat peste un milion de uiguri şi de membri ai altor grupuri etnice musulmane în ‘lagăre de reeducare’ şi chiar că a impus ‘muncă forţată’ sau ‘sterilizări forţate’, Statele Unite vorbind chiar despre un ‘genocid’.

China denunţă rapoartele ca fiind părtinitoare şi vorbeşte despre ‘centre de formare profesională’ şi pentru eradicarea extremismului.

Michelle Bachelet a chemat sâmbătă China să înceteze măsurile ‘arbitrare şi fără discernământ’ ale campaniei antiteroriste în Xinjiang, denunţând în acelaşi timp ‘actele violente de extremism’.

Înaltul Comisar se află în colimatorul unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, al SUA şi al unor uiguri din afara ţării, care îi reproşează că nu critică suficient Beijingul şi că s-ar fi lăsat antrenată într-o operaţiune de comunicare orchestrată de Partidul Comunist Chinez (PCC).

‘Această vizită nu era o anchetă’, a reamintit Michelle Bachelet sâmbătă, dând asigurări că a putut avea cu persoanele pe care dorea să le întâlnească în Xinjiang un acces ‘nesupervizat’ de autorităţi.

Ea a precizat că s-a întâlnit cu membri ai societăţii civile şi cu liderul PCC din regiune.

În Xinjiang, Michelle Bachelet s-a deplasat în capitala regională Urumqi şi la Kashgar, oraş cu o importantă populaţie uigură, însă nu au fost făcut publice detalii despre itinerarul său.

Citește și : Armele au devenit cauza principală de deces în rândul tinerilor americani

Michelle Bachelet a mai declarat că guvernul din Xinjiang i-a dat asigurări că reţeaua de ‘centre de formare profesională’ a fost ‘desfiinţată’, şi că a vizitat unul din aceste foste centre.

Vizita a fost prima în China după 17 ani a unui Înalt Comisar pentru drepturile omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Planul lui Tomac pentru Republica Moldova, dacă ajunge premier: mai mult decât sprijin pentru integrarea în UE

Premierul desemnat Eugen Tomac afirmă că apropierea Republicii Moldova de România și de Uniunea Europeană va reprezenta una dintre prioritățile sale, dacă va obține...

Deputații ungari își reduc salariile cu 40%. Premierul Péter Magyar pregătește tăieri și pentru primari

Deputații Parlamentului de la Budapesta au votat luni, în unanimitate, reducerea cu 40% a propriilor salarii, într-o măsură prezentată de premierul Péter Magyar drept...

Industria aviatică admite eșecul: ținta ‘zero emisii’ devine tot mai imposibilă

Angajamentele istorice ale industriei aviatice de a atinge nivelul zero al emisiilor poluante până în 2050 nu vor fi, probabil, îndeplinite, recunosc şefii companiilor...

Bandele de traficanţi de droguri din Europa recrutează în tot mai mare măsură tineri (raport)

Bandele de traficanţi de droguri din Europa folosesc din ce în ce mai mult tineri nu doar pentru a face trafic de droguri, ci...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.