StiripesurseȘtirile zileiViaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Publicat:

După o lună de carantină în propria locuinţă, Chen Chunmei profită de ridicarea restricţiilor anti-COVID-19 de la Beijing pentru a se desfăta cu un munte de languste sotate. La fel ca ea, o mulţime de localnici sărbătoresc redeschiderea restaurantelor, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

De la începutul lunii mai, capitala chineză, cu o populaţie de 22 de milioane de locuitori, a închis baruri, cafenele, săli de sport, săli de sport, muzee şi chiar zeci de staţii de metrou pentru a limita un focar epidemic.

Citeşte şi: Elon Musk: ‘Nimănui din mass-media NU-I PASĂ’ de expunerea presupușilor clienți ai lui Jeffrey Epstein – Black News

“Abia aşteptam să fiu acolo, mai ales că nu am putut ieşi atât de mult timp”, a declarat zâmbind Chen Chunmei pentru AFP. “În fiecare zi comandam mâncare sau găteam. Aşa că mi-am dorit foarte mult să am parte de un restaurant”, a adăugat ea.

5 304


Deşi doar câteva zeci de noi cazuri zilnice au fost înregistrate la Beijing, ca şi în alte regiuni din China, municipalitatea a aplicat o strategie zero COVID-19 pentru a preveni răspândirii virusului şi decesele.

Locuitorii au fost obligaţi timp de câteva săptămâni să efectueze un test PCR cel puţin la fiecare 48 de ore, clădirile au fost închise, iar oamenii au fost plasaţi în carantină.

“Foarte plictisitor”

Complexul său rezidenţial a fost plasat în carantină timp de două săptămâni, după depistarea unui caz pozitiv, a explicat Chen Chunmei. Însă, după cele 15 zile, staţia sa de metrou a fost de asemenea închisă. “De atunci, am rămas acasă”, a spus ea.

“La început, îmi plăcea să lucrez acasă. Dar, după un timp, devine foarte plictisitor”, a declarat locuitoarea din Beijing.

5 305

Citeşte şi: Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii – Black News

Odată cu reducerea treptată a numărului de noi cazuri pozitive din Beijing (doar două anunţate marţi), autorităţile le permit acum locuitorilor să revină la birou. Şcolile se vor putea redeschide treptat de la 13 iunie.

Parcul de distracţii Universal Studios şi-a anunţat redeschiderea la 15 iunie. Cinematografele şi sălile de sport s-au redeschis la rândul lor – deocamdată la 75% din capacitate.

Masa poate fi servită din nou în restaurante, cu excepţia a două districte din Beijing, care continuă să aplice restricţii din cauza descoperirii unor cazuri pozitive.

Testările PCR, menţinute

Dacă măsurile anti-COVID-19 au făcut posibilă limitarea deceselor asociate coronavirusului, ele au condus, evident, la pierderi economice pentru patronii de restaurante.

5 306

“Cifra noastră de afaceri din luna mai a scăzut cu aproximativ 65% faţă de anul trecut”, a deplâns Zhang Shengtao, manager de operaţiuni la Beijing Huda Catering, care conduce un popular lanţ de restaurante specializat în languste cu usturoi şi condimente.

“Aşteptăm cu nerăbdare revenirea”, a declarat la rândul său Wu Ziwen, managerul unui restaurant Nanjing Dapaidang, un alt lanţ care oferă specialităţi din estul Chinei.

“Este sigur că am pierdut bani” în ultima lună, chiar dacă livrările la domiciliu ne-au permis să amortizăm puţin şocul, a explicat el pentru AFP.

Cu toate acestea, revenirea nu este deocamdată completă. Unităţile pot funcţiona doar la 50% din capacitate.

Locuitorii din Beijing trebuie să prezinte, de asemenea, un test PCR negativ, efectuat cu mai puţin de 72 de ore înainte, pentru a putea intra în majoritatea clădirilor şi pentru a utiliza mijloace de transport în comun. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.