StiripesurseDiasporaIniţiativa Celor Trei Mări nu poate exista fără o Ucraină liberă

Iniţiativa Celor Trei Mări nu poate exista fără o Ucraină liberă

Publicat:

Iniţiativa Celor Trei Mări nu poate exista fără o Ucraină liberă şi suverană, a declarat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki, în cadrul congresului anual al oficialităţilor locale din ţările participante la această iniţiativă regională, ce are loc luni şi marţi în oraşul polonez Lublin, potrivit thenews.pl. şi agerpres.

Şeful executivului polonez a spus că invazia rusă în Ucraina, ”brutalitatea sa şi cruzimea rusă ne-au arătat cât de importantă este cooperarea între ţările din flancul estic al NATO şi Uniunea Europeană”.

Citeşte şi: Elon Musk: ‘Nimănui din mass-media NU-I PASĂ’ de expunerea presupușilor clienți ai lui Jeffrey Epstein – Black News

”Conceptul Celor Trei Mări cred că va fi un mare succes, în special atunci când Europa Centrală şi de Est va deveni ‘Europa Centrală’ pentru dezvoltarea economică a Uniunii Europene”, a adăugat Mateusz Morawiecki.

În timpul unei vizite recente la Kiev, preşedintele polonez Andrzej Duda a afirmat că ar dori ca Ucraina să adere la Iniţiativa Celor Trei Mări.


Ambasadorul Ucrainei la Varşovia, Andrii Deşciţia, a recunoscut săptămâna trecută că ţara sa este ”foarte mult interesată” să se alăture Poloniei în acest proiect regional.

Iniţiativa Celor Trei Mări reuneşte 12 ţări din Uniunea Europeană situate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Obiectivul iniţiativei este adâncirea legăturilor politice, economice, energetice şi infrastructurale între ţările respective.

Citeşte şi: Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii – Black News

Capitala letonă Riga va găzdui în această lună un summit al Iniţiativei Celor Trei Mări.

În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.